PSD și AUR au dat publicității textul moțiunii comune de cenzură. Premierul Ilie Bolojan este acuzat de distrugerea economiei, sărăcirea populației și intenția de vânzare frauduloasă a averii statului. „România nu este o marfă”, susține moțiunea de cenzură a celor două partide, iar lichidarea companiilor de stat pentru a acoperi eșecuri politice nu este o soluție, mai precizează documentul. „Guvernul condus de Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația”, se arată în document.
Moțiunea susține că Executivul Bolojan „pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică. În același timp, discursul public al Guvernului ridică întrebări serioase. Se vorbește despre faptul că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări. O minciună sfruntată! De fapt, se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public, o acțiune opacă, în avantajul unor cercuri restrânse, orchestrată tocmai de către cei care trâmbițează transparența: pachete din companii strategice ale statului sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale. Vorbim despre un mecanism care exclude românii de la participare și mută bani din proprietatea statului în buzunarele private ale unor cercuri obscure de interese. Vorbim aici de tranzacții din care statul român ar pierde miliarde de lei prin subevaluarea activelor. Practic, sunt bani evaporați din patrimoniul public, la dispoziția premierului Bolojan, prin pixul vicepremierului Gheorghiu,. Iar efectele nu se opresc aici: scade valoarea acestor companii, scade influența statului în sectoare strategice, iar în cazul Romgaz se coboară sub praguri de control esențiale. Este o decizie care slăbește poziția statului exact acolo unde ar trebui să fie mai puternic”, arată textul moțiunii.
Companiile de stat la care se face referire sunt CEC Bank, Salrom, Hirdoelectrica, Romgaz, Aeroporturi București, Portul Constanța, Loteria Română, Poșta Română, Romarm/Uzina Mecanică Cugir, Avioane Craiova, Romaero, dar și alte companii strategice.
Mitul jalonului PNRR, dărâmat
„Invocarea PNRR în sprijinul acestui jaf anunțat nu se susține”, se arată în textul moțiunii. Jaloanele nu cer vânzări rapide, ci pași concreți și planificați. Jalonul 443 vizează trei companii din energie și transporturi și poate fi îndeplinit prin restructurare. Lista anunțată public nu are legătură cu acest jalon, iar termenul, adică august 2026, nu mai permite o listare corectă, fapt confirmat chiar de vicepremierul Gheorghiu.
În document se mai subliniază că în conformitate cu metodologia europeană, listarea nu reduce deficitul bugetar, ci doar face ca statul să piardă dividendele anuale aferente participațiilor înstrăinate.
Goana după sinecuri, o altă perdea de fum
Un alt mit prin care Gheorghiu și Bolojan își justifică acțiunea este cel al instituirii bunei guvernanțe și eliminarea sinecurilor la companiile profitabile. Însă Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica și Transgaz sunt deja listate și au reguli de transparență și guvernanță în vigoare, se arată în textul moțiunii. Vânzarea unor pachete suplimentare nu aduce schimbări în administrare, dar reduce veniturile statului. Și este alarmantă graba cu care se încearcă vânzarea netransparentă a unor pachete consistente de acțiuni, se mai arată în document, unde se subliniază că nu există nicio obligație reală de a vinde acum.
Cheltuielile statului, la fel ca în 2024
Un alt aspect subliniat în textul moțiunii se referă la eforturile de reducere a cheltuielilor publice și echilibrarea bugetului de stat în parametri noi, „reformatori”. Și acesta este un mit, dovadă că, arată textul moțiunii, „cheltuielile statului au rămas blocate la 43,3% din PIB, identice cu cele din 2024. (…) Ați înghețat pensiile, ați redus salariile unor bugetari de rând, dar statul continuă să coste la fel de mult. În realitate, tăierile dumneavoastră au vizat doar cetățeanul de rând, în timp ce structurile de forță și privilegiile au rămas intacte. Deși vă pretindeți mare liberal, ați votat liniștit de două ori înjumătățirea pragului pentru microîntreprinderi, eliminarea facilităților în IT, construcții și agricultură, și creșterea TVA la 21%. Ați luat totul de la cetățenii și de la antreprenorii români, fără a reduce în vreun fel cheltuielile statului și fără a impune o disciplină fiscală multinaționalelor, care continuă să-și externalizeze profiturile. Ați ales calea simplistă, primitivă, invalidată de crizele trecute, de a taxa și mai mult munca și capitalul autohton, în loc să verificați mecanismele de optimizare fiscală ale marilor companii străine”, se mai arată în moțiune.
Eșecuri pe toate planurile – Bolojan trebuie să plece
Moțiunea de cenzură PSD – AUR conturează imaginea unui Executiv care nu mai guvernează în interesul țării. „Un guvern care acționează haotic, fără dialog și fără responsabilitate, care tratează activele statului ca pe niște bunuri dispensabile și care confundă administrarea cu înstrăinarea”, arată moțiunea, care susține că derapajele nu mai pot fi corectate din interiorul Guvernului.
În moțiune se mai arată că „România este astăzi singura țară din Uniunea Europeană aflată oficial în criză, cu o inflație care explodează în timp ce industria se prăbușește. În primele două luni ale anului 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populației a scăzut cu 10,7%. Este expresia unei prăbușiri fără echivoc a nivelului de trai. Industria prelucrătoare dă semne de agonie, cu o scădere a comenzilor noi de 4,2%, industria energetică, de altfel stâlpul suveranității noastre, a picat cu 10,6%, iar volumul lucrărilor de construcții inginerești, acele investiții cu care vă tot lăudați, a scăzut cu 4,7%.. Iată așadar tabloul de manual al stagflației: o economie care se micșorează sub povara unor taxe pe consum care au devenit insuportabile. Pe undeva, urmați cu fidelitate modelul economic impus în alte state , fără a cunoaște și fără a înțelege că acest model a eșuat. Ați crescut cotele TVA , îngropând astfel creșterea economică și puterea de cumpărare. Astfel încât la noi în țara reală pe care refuzați să o cunoașteți, la capătul a trei semestre pline de măsurile pachetelor și pachețelelor fiscale, simțim deja gustul amar al austerității care îi îmbogățește doar pe apropiații regimului”, se scrie în moțiune.
Bilanțul economic al guvernării Bolojan este disecat cu precizie în textul moțiunii, iar sărăcie este cuvântul care descrie cel mai bine situația de ansamblu. Inflație, inechitate, locuri de muncă pierdute, scăderea nivelului de trai, toate dublate de un refuz al dialogului și opoziția înverșunată față de soluții alternative propuse, inclusiv a programelor de relansare economică, sunt toate parte din lista de motive expuse în textul moțiunii care susțin căderea Guvernului Bolojan. „Când 80% dintre cetățeni spun că țara merge într-o direcție greșită, nu mai este loc de interpretări! Am sperat că evitând conflictul vom face lucrurile să funcționeze, dar e clar că acest lucru nu e posibil când cealaltă parte respinge orice instrument democratic în raport cu partenerii de coaliție. România nu mai are timp pentru experimente eșuate. Este nevoie de o schimbare rapidă și fermă, înainte ca efectele acestei guvernări să devină ireversibile”, se mai arată în textul moțiunii care cere demiterea Executivului.
„România nu are nevoie de un Guvern care instaurează sărăcirea populației ca politică de stat! România nu are nevoie de un Executiv care își lichidează resursele, ci de unul care știe să le administreze! Acest Guvern aflat sub conducerea lui Ilie Bolojan a arătat că nu poate face nici una, nici alta. De aceea, trebuie să plece”, încheie moțiunea.
