Dan Bunescu, expert în achiziții militare, la „Vezi ce crezi”: Cine spune că aceste contracte prin SAFE nu sunt însoțite de corupție, e naiv

Invitat în cadrul emisiunii „Vezi ce crezi”, realizată de Dana Chera la Metropola TV, expertul în achiziții militare Dan Bunescu a vorbit despre corupție în contextul contractelor SAFE. El a explicat faptul că în contractele care implică sume uriașe de bani corupția este inerentă, iar cei care neagă acest lucru sunt fie naivi, fie dezinformează. Pentru a combate acest fenomen, el oferă exemplul unor legislații stricte aplicate în țări precum SUA, Canada, Franța sau Germania, cum ar fi interdicția de tip „cool-off”, care împiedică generalii proaspăt pensionați să se angajeze imediat la firmele cu care abia au negociat din partea statului.

Expertul subliniază importanța unei legi a lobby-ului pentru a transparentiza acțiunile celor care influențează deciziile, indiferent că provin din politică, armată sau servicii secrete. De asemenea, el vorbește despre necesitatea unei legi a comisionului, explicând cum lipsa reglementărilor în România a permis externalizarea ilegală a unor sume uriașe sub pretextul unor servicii de consultanță nejustificate. În final, Bunescu menționează utilitatea unei legi a agentului străin, prin care consultanții firmelor externe ar fi obligați să se înregistreze oficial și să raporteze fiecare întâlnire, limitând astfel traseul mitei.

Articole similare

Ultimele Articole