Ambasadorul israelian la ONU a anunțat joi suspendarea relațiilor cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, denunțând astfel o decizie care nu a fost încă făcută publică de a înscrie Israelul pe ”lista neagră” legată de violențele sexuale în timpul conflictelor, potrivit AFP.
„Am terminat cu acest secretar general”, a declarat Danny Danon într-un mesaj video postat pe X. Misiunea israeliană a precizat că acest lucru înseamnă „înghețarea” relațiilor cu biroul secretarului general până la încheierea mandatului lui Antonio Guterres, pe 31 decembrie 2026. „Decizia de a pune Israelul pe lista neagră și de ne acuza că folosim violențele sexuale ca armă de război este scandaloasă”, a mai afirmat ambasadorul, acuzându-l pe secretarul general că pune la același nivel Hamas și Israel.
Danny Danon face referire la un raport al secretarului general privind violențe sexuale legate de conflicte, care nu a fost încă dat publicității dar care este mereu prezentat înainte de publicare statelor implicate. În august anul trecut, raportul anual a avertizat că Israelul ar putea fi adăugat pe lista părților suspectate sau responsabile de violențe sexuale în situație de conflicte armate, listă pe care se află deja Hamas.
ONU a evocat atunci ”informații credibile” privind violențe sexuale comise de forțele de securitate israeliene împotriva unor deținuți palestinieni în închisori și alte centre de detenție, acuzând un refuz al accesului inspectorilor ONU. „I-am invitat pe reprezentanții ONU să vină în Israel să verifice aceste acuzații ridicole, au ales să nu vină, au ales să continue cu campania împotriva Israelului”, a declarat Danny Danon.
Relațiile între ONU și Israel – stat creat printr-o rezoluție a ONU votată în 1947 – sunt foarte dificile și au ajuns la cel mai scăzut nivel după 7 octombrie 2023, data atacului fără precedent al Hamas care a declanșat războiul din Gaza. Antonio Guterres a fost declarat „persona non grata” în Israel în 2024, potrivit TVR.
