Ministerul Sănătății a anunțat, cu doar o zi înaintea grevei generale programate de Federația SANITAS pentru 28 iulie, propunerea de deblocare a 7.805,5 posturi în sistemul sanitar.
Astfel, din totalul posturilor propuse, 7.360 sunt destinate spitalelor din subordinea Ministerului Sănătății, a unităților administrativ-teritoriale și spitalelor din alte rețele, iar 445,5 posturi sunt alocate Serviciilor de Ambulanță Județene (SAJ).
Pentru spitale, repartizarea celor 7.360 de posturi arată astfel:
- 1.336 posturi de medic;
- 2.923 posturi de asistent medical;
- 2.823 posturi pentru personal auxiliar (infirmiere, brancardieri etc.);
- 278 posturi pentru farmaciști, biologi, biochimiști și fizicieni medicali.
Ministerul precizează că a deblocat integral posturile solicitate de Serviciile de Ambulanță Județene, de spitalele de psihiatrie și maximă siguranță, precum și de unitățile sanitare din sistemul penitenciar, având în vedere specificul activității și necesitatea asigurării continuității serviciilor medicale. Spitalele cu activitate medicală mai complexă, care gestionează cazuri mai dificile, au primit un număr mai mare de posturi, în timp ce unitățile cu activitate redusă au primit un număr adaptat nevoilor identificate.
„Așa cum am mai spus, un sistem de sănătate puternic începe cu oamenii care îl țin în picioare. De aceea, voi continua să susțin profesioniștii din sănătate și măsurile care duc la servicii medicale mai bune pentru pacienți”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Ministerul a transmis, totodată, în circuitul de avizare, Memorandumul privind aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice.
Federația SANITAS a organizat deja, pe 20 iulie, o grevă de avertisment la nivel național, în intervalul 9:00-11:00, în cadrul căreia cadre medicale din sute de spitale din țară au participat la protest. Dacă Guvernul nu modifică proiectul legii salarizării și nu reia dialogul real cu sindicatele, greva generală urmează să fie declanșată pe 28 iulie, la nivelul întregului sector „Sănătate” din România – în ciuda anunțului privind deblocarea posturilor.
