Parlamentul a finalizat procedura de adoptare a Legii SAFE, după votul favorabil exprimat de Senat, cameră decizională în acest caz. Actul normativ aprobă acordul de împrumut încheiat între România și Uniunea Europeană, în valoare de peste 16,6 miliarde de euro.
După ce Camera Deputaților a aprobat proiectul, Senatul a dat votul final asupra legii privind Acordul de împrumut SAFE. La ședință au participat 122 de senatori, iar rezultatul a arătat o majoritate favorabilă adoptării documentului. Potrivit rezultatului oficial, 83 de senatori au votat pentru, 35 s-au pronunțat împotrivă, doi s-au abținut, iar alți doi au fost prezenți, însă nu și-au exprimat opțiunea de vot. Odată cu acest rezultat, procedura parlamentară pentru aprobarea acordului a fost încheiată.
Legea vizează aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) dintre Uniunea Europeană și România, semnat la București în 12 mai 2026 și la Bruxelles în 20 și 21 mai 2026. Valoarea totală a finanțării prevăzute în document este de 16.680.055.394 de euro. Conform Art. 1, se aprobă Acordul de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, semnat la București, la 12 mai 2026 ți la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026, în valoare de 16.680.055.394 euro, denumit în continuare Acord de împrumut.
(2) Costul de finanțare, cuprinzând dobânda și alte taxe conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut şi de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, din capitolul 55.01 „Tranzacții privind datoria publică şi împrumuturi” titlul 30 „Dobânzi”.
3) Costul de administrare a lichidității, costul serviciilor pentru cheltuielile de regie și alte costuri aferente împrumutului conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut şi de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, din capitolul 55.01 „Tranzacții privind datoria publică şi împrumuturi” titlul 20 „Bunuri și servicii”.
Ce atribuții primește Guvernul după adoptarea legii
Art. 3 (1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor, să convină cu Comisia Europeană amendamente la Acordul de împrumut care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate de România față de Uniunea Europeană.
(2) Amendamentele convenite potrivit alin.(1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
