Nazism virtual…
În mai 1933, studenți și simpatizanți ai regimului nazist au aruncat în flăcări, în Berlin, zeci de mii de cărți. Era un autodafeu care avea să rămână unul dintre cele mai întunecate simboluri ale secolului XX. Atunci, cărțile erau distruse pentru că regimul voia să reducă la tăcere ideile pe care le considera incomode.
Progres sau începutul unei revoluții pe care încă nu o înțelegem?
Unele dintre cele mai puternice companii din industria inteligenței artificiale cumpără cărți rare, vechi și chiar unice în cantități uriașe, le scanează și apoi distrug exemplarele fizice pentru a hrăni algoritmii care vor modela viitorul.
Nu în numele unei dictaturi, ci în numele AI-ului
Documente făcute publice într-un proces din Statele Unite au arătat că Anthropic a derulat în secret Project Panama, prin care milioane de cărți au fost cumpărate, scanate prin metoda „destructive scanning” și apoi distruse. Alte companii precum OpenAI, Meta, Google sau xAI se află, la rândul lor, într-o competiție acerbă pentru obținerea unor cantități uriașe de conținut de calitate necesar antrenării modelelor AI, însă metodele și sursele folosite diferă de la o companie la alta și au fost intens disputate în instanțe și în spațiul public. Aceste companii investesc miliarde de dolari într-o cursă pentru cele mai valoroase surse de text din lume.
Explicația companiilor: modelele de inteligență artificială au nevoie de texte bine scrise, iar cărțile reprezintă una dintre cele mai valoroase surse de limbaj uman. Din perspectiva lor, scanarea rapidă a milioane de volume este o soluție eficientă pentru dezvoltarea unor sisteme AI mai performante.
Câte milioane de volume suntem dispuși să pierdem în numele dezvoltării inteligenței artificiale? Și cine stabilește unde este limita?
Dincolo de explicațiile companiilor există o critică tot mai puternică venită din partea unor autori, editori și apărători ai patrimoniului cultural.
Ei avertizează că miza nu este doar distrugerea unor exemplare tipărite.
Miza este o mutare istorică a cunoașterii.
Din bibliotecă…
În server.
Din mâna cititorului…
În răspunsul unui chatbot, generat prin procesarea informației de infrastructuri digitale controlate de câteva corporații private.
În această perspectivă, miza este ca, în timp, oamenii să ajungă să consulte tot mai rar sursele originale și tot mai des răspunsurile generate de inteligența artificială. Criticii se tem că, dacă această tendință continuă, marile platforme AI vor deveni principalul intermediar între oameni și cunoaștere, dobândind o influență fără precedent asupra modului în care informația este accesată, sintetizată și înțeleasă.
Este o perspectivă care câștigă tot mai mulți susținători în rândul celor care privesc cu îngrijorare ritmul în care patrimoniul tipărit este absorbit în ecosistemele AI.
Autodafeul digital al secolului XXI ridică o altă întrebare, la fel de incomodă: ce se întâmplă cu o civilizație atunci când cărțile încep să dispară, iar accesul la ceea ce conțin trece tot mai mult prin filtrele unor algoritmi și ale unor companii private?
Poate că acesta este unul dintre cele mai importante teste ale epocii inteligenței artificiale. Nu dacă mașinile vor învăța să gândească asemenea oamenilor, ci dacă oamenii vor continua să caute cunoașterea în cărți sau vor accepta ca aceasta să le fie oferită, tot mai des, prin vocea algoritmilor.