Comisia pentru Învățământ a Senatului a votat pentru abrogarea examenului paralel de admitere la liceu

Comisia pentru Învățământ a Senatului a votat, miercuri, în unanimitate, un amendament care prevede eliminarea examenului de admitere la liceu și au trimis legea să primească votul final în plenul Senatului programat azi la ora 12.00. Decizia a întrunit un consens politic unanim.

Astfel, elevii care încep clasa a VIII-a în acest an nu vor mai susține examen de admitere la liceu. Reprezentanții elevilor, ai părinților și doi foști miniștri ai Educației (Mircea Miclea și Daniel Funeriu) s-au pronunțat în ședință pentru eliminarea examenului de admitere la liceu. În acest moment, Legea 198/2023 privind Învățământului preuniversitar prevede că liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri, după susținerea de către elevi a evaluării naționale. Această prevedere va fi eliminată din lege.

După votul final din plenul Senatului, legea va merge la șeful statului pentru promulgare, astfel încât să se aplice începând cu acest an școlar. Problema de fond, au discutat cei prezenți, a fost nu examenul de admitere la liceu, ci Evaluarea Națională și materiile și competențele care se verifică la finalul clasei a VIII-a, potrivit stiripesurse.ro.

„Am obţinut abrogarea admiterii duble la liceu! Fără examene paralele în viitor. Rămâne doar Evaluarea naţională. Comisia de Învăţământ din Senat tocmai a votat, în unanimitate, cu câteva minute propunerea USR de abrogare”, a scris senatorul Ştefan Pălărie pe Facebook.
La dezbaterea din comisia de învăţământ au fost prezenţi şi foştii miniştri ai Educaţiei Daniel Funeriu şi Mircea Miclea, dar şi reprezentanţii Consiliului Elevilor şi Asociaţiei de părinţi, care au susţinut eliminarea acestui examen paralel la liceu.
Proiectul de lege urmează să ajungă la vot final, în plenul Senatului.

Articole similare

Ultimele Articole