La împlinirea a 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie, mulți americani se vor opri o clipă pentru a-i comemora pe cei aproape 3.000 de oameni care și-au pierdut viața în acea zi. Atentatele au devenit o tragedie națională comună, al cărei impact a depășit cu mult cercul celor care au trăit totul pe propria piele.
Urmările unui astfel de dezastru pot supune o comunitate unei presiuni enorme. Dacă perturbarea se prelungește, sprijinul este insuficient, iar structurile economice și sociale care mențin coeziunea comunității au de suferit. Relațiile se pot destrăma, încrederea se poate eroda și pot apărea conflicte. Cercetătorii care studiază efectele dezastrelor descriu acest fenomen drept o „comunitate corozivă”.
Ce se întâmplă după un dezastru?
Un sondaj național realizat imediat după atentatele din 11 septembrie a arătat că aproximativ jumătate dintre americani au reacționat la criză făcând donații în scopuri caritabile, iar aproape un sfert au donat sau au încercat să doneze sânge. Numărul voluntarilor a crescut spectaculos.
Cercetări privind căsătoria și divorțul după 11 septembrie au oferit o altă perspectivă asupra efectelor dezastrului. Potrivit The Conversation, s-au analizat ratele divorțurilor în toate cele 62 de comitate din statul New York, comparând perioada de patru ani de după atentate cu deceniul anterior. În trei dintre acești patru ani, ratele divorțurilor au fost semnificativ mai scăzute decât se anticipase. Chiar și în 2005, rata divorțurilor la nivelul statului a rămas cu aproximativ 8% sub nivelul estimat pe baza tendințelor din deceniul precedent.
Aceste tipare indică un fenomen observat și în deceniile care au urmat: în timpul crizelor colective, oamenii tind să se orienteze către familie și relațiile sociale. Acest instinct a fost observat din nou în 2005, după uraganul Katrina – un dezastru care a ucis aproape 1.400 de oameni și a provocat pagube de peste 125 de miliarde de dolari, devenind astfel una dintre cele mai costisitoare catastrofe naturale din istoria SUA. Pe fondul distrugerilor și al strămutărilor masive, familiile și-au găzduit rudele, iar voluntari și organizații din întreaga țară au sărit în ajutor. „În cadrul cercetării noastre care a vizat peste 7.200 de copii și adolescenți din comunitățile din Louisiana grav afectate de uraganul Katrina, am constatat că, la doi ani după furtună, perturbări precum separarea de familie și de comunitate s-au numărat printre experiențele asociate cu simptome mai severe de stres post-traumatic. În colaborarea noastră cu consilieri specializați în gestionarea crizelor din Louisiana, am descoperit că persoanele care trecuseră ele însele prin pierderi semnificative au relatat că și-au găsit un sens și vindecarea ajutându-i pe alții să-și revină”, spune cercetătoarea Tonya Cross Hansel.
Recuperarea se realizează împreună: Bazați-vă pe credință și găsiți-vă puterea în comunitate
Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a documentat o creștere accentuată a numărului de dezastre care au generat pagube de miliarde de dolari în ultimele decenii. În 2024, ultimul an pentru care NOAA a furnizat date, SUA s-au confruntat cu 27 de astfel de dezastre, comparativ cu o medie de aproximativ nouă pe an înregistrată începând cu 1980. Pe măsură ce aceste evenimente devin tot mai frecvente, înțelegerea factorilor care ajută comunitățile să se refacă va deveni o prioritate tot mai urgentă.
Pentru unele comunități – precum cele de pe coasta Golfului Mexic – dezastrele nu sunt evenimente izolate, ci experiențe repetate. După deversarea de petrol Deepwater Horizon din 2010 – cel mai mare incident de acest tip din istoria SUA, în urma căruia în Golf s-au scurs 134 de milioane de galoane de petrol – au fost întrebați 41 de locuitori ce sfaturi le-ar da altor persoane confruntate cu crize similare. Mulți dintre ei trecuseră prin mai multe dezastre, inclusiv uraganele Katrina, Rita și Gustav. Sfatul lor a fost remarcabil prin simplitate: bazați-vă pe credință și găsiți-vă puterea în comunitate.
Recunoașterea forței unei comunități nu diminuează pierderile suferite de aceasta și nici nu reduce responsabilitatea de a o sprijini. Persoanele care se refac în urma unei catastrofe au nevoie de locuințe, asistență economică, servicii de sănătate mintală și investiții constante. În absența unor resurse adecvate pentru reconstrucție, legăturile care îi ajută pe oameni să meargă mai departe pot deveni ele însele tensionate, contribuind la degradarea coeziunii comunității.
Deversarea de petrol provocată de nava Exxon Valdez în 1989 a fost una dintre cele mai mari catastrofe ecologice, care a împins spre faliment familii și afaceri care depindeau de pescuit. În urma evenimentului, comunitatea din Cordova, Alaska, s-a confruntat cu ani de pierderi economice, litigii prelungite și incertitudine. Cercetătorii au documentat o scădere a încrederii, slăbirea legăturilor sociale, conflicte și declinul populației – efecte care, în unele cazuri, au persistat timp de decenii.
O comunitate devine vulnerabilă la dezbinare atunci când procesul de refacere este îndelungat, resursele sunt insuficiente sau distribuite inegal, iar încrederea se erodează. Comunitățile tind să rămână unite atunci când beneficiază de sprijin adecvat, resursele sunt distribuite echitabil, iar instituțiile se bucură de încredere. Refacerea este rareori o realizare individuală; ea se produce, în schimb, prin intermediul familiilor, vecinilor, organizațiilor comunitare, voluntarilor și, uneori, al unor necunoscuți.
Ce dezvăluie dezastrele despre oameni
Asociația Americană de Psihologie raportează că 62% dintre adulți consideră diviziunile din societate o sursă majoră de stres. Și, deși suntem mai conectați ca niciodată prin intermediul tehnologiei și al rețelelor de socializare, aproximativ jumătate dintre americani manifestă semne de singurătate. Diferențele dintre noi nu dispar în urma catastrofelor, însă oamenii găsesc modalități de a stabili legături în ciuda acestora.
Cercetările realizate după uraganul Maria – o furtună din 2017 care a provocat, conform estimărilor, moartea a aproape 3.000 de persoane – au arătat că supraviețuitorii au oferit ajutor dincolo de cercurile lor sociale, depășind bariere politice, socioeconomice și religioase, precum și conflicte din trecut.
Solidaritatea în situații de dezastru poate fi temporară, dar ea dezvăluie ceva durabil: capacitatea oamenilor de a stabili legături nu apare abia atunci când un uragan lovește țărmul, un incendiu de vegetație se extinde sau are loc un act de violență inimaginabil, precum cel din 11 septembrie. Ea există deja în ei.