Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse este restricționată începând de astăzi și până joi, 29 octombrie. Motivul este efectuarea de lucrări pe partea bulgară. Acolo, una dintre benzi este închisă, iar circulația se realizează alternativ în cele două sensuri.
Circulația este dirijată la intervale de aproximativ 20 de minute, situație care poate genera timpi suplimentari de așteptare, în special în perioadele cu trafic intens.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, autoritățile române au fost informate despre restricții de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu.
Poliția de Frontieră le recomandă celor care intenționează să tranziteze zona în următoarele zile să își planifice din timp deplasările și să ia în calcul posibilitatea apariției unor întârzieri.
