Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat duminică, 1 noiembrie, intensificarea măsurilor de siguranță în școlile din România, în contextul reluării cursurilor după vacanță. Peste 100 de reprezentanți ai cadrelor didactice au fost instruiți pentru identificarea și semnalarea situațiilor care implică obiecte periculoase.
Odată cu reluarea activității didactice, Ministerul Afacerilor Interne a dispus adaptarea dispozitivelor de ordine și siguranță publică, astfel încât unitățile de învățământ să fie incluse în itinerariile de patrulare. Prezența structurilor MAI va fi stabilită în funcție de particularitățile fiecărei zone și de riscurile identificate, cu accent pe intervalele în care elevii intră și ies de la cursuri. „În contextul reluării activităţii didactice, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost dispuse măsuri de adaptare a dispozitivelor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare. Prezenţa colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este adaptată în funcţie de particularităţile fiecărei zone şi de riscurile identificate, cu accent pe intervalele de intrare şi ieşire a elevilor de la cursuri, precum şi pe zonele din proximitatea şcolilor unde pot apărea situaţii de risc”, a evidențiat MAI.
Instituția a precizat că un alt obiectiv îl reprezintă verificarea mecanismelor de alertare și a circuitelor de comunicare dintre școli și structurile Ministerului Afacerilor Interne. Scopul acestor măsuri este ca eventualele incidente să fie semnalate și gestionate cât mai rapid, prin colaborarea dintre autorități și reprezentanții unităților de învățământ.
Totodată, autoritățile au verificat aproape 700 de microbuze școlare și au dispus adaptarea patrulelor de ordine publică în apropierea unităților de învățământ. Potrivit MAI, prevenirea violenței școlare presupune atât identificarea timpurie a riscurilor, cât și informarea elevilor și profesorilor cu privire la situațiile care pot pune în pericol siguranța acestora.
Structurile MAI continuă acţiunile pentru protejarea elevilor şi a personalului didactic
„În contextul reluării cursurilor după vacanţa şcolară, structurile MAI continuă acţiunile pentru protejarea elevilor şi a personalului didactic, prin consolidarea prezenţei operative, intensificarea activităţilor preventive şi dezvoltarea cooperării cu instituţiile de învăţământ. Prevenirea violenţei şcolare presupune o abordare integrată, care să îmbine prezenţa activă a structurilor de ordine publică în proximitatea unităţilor de învăţământ cu identificarea timpurie a vulnerabilităţilor, informarea elevilor şi cadrelor didactice şi consolidarea capacităţii de intervenţie în cazul producerii unor incidente”, se precizează în comunicatul MAI.
În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat mai multe activități destinate evaluării și reducerii riscurilor din mediul școlar. Autoritățile au organizat 150 de întâlniri în cadrul grupurilor de acțiune constituite la nivelul instituțiilor de învățământ preuniversitar. Totodată, au fost desfășurate 309 activități de relaționare cu reprezentanții unităților de învățământ, pentru facilitarea schimbului de informații și identificarea problemelor care ar putea afecta siguranța elevilor.
În cadrul acestor acțiuni, 114 reprezentanți ai cadrelor didactice au fost instruiți pentru a acorda o atenție sporită situațiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase. „În cadrul acestor activităţi, au fost efectuate 371 de verificări privind respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, au fost realizate 105 instruiri ale personalului de pază, au fost instruiţi 114 reprezentanţi ai cadrelor didactice, cu privire la necesitatea manifestării unei atenţii sporite pentru identificarea şi semnalarea situaţiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase”, se mai spune în comunicat.
