Gabriela Firea: „Când vom ajunge şi noi în România să nu mai considerăm sprijinul, suportul, dorinţa de incluziune ca fiind pomeni, eventual pomeni electorale?”

Gabriela Firea: „Când vom ajunge şi noi în România să nu mai considerăm sprijinul, suportul, dorinţa de incluziune ca fiind pomeni, eventual pomeni electorale?”

„Trebuie să recunoaştem, sunt realităţi, copiii nu mai merg la şcoală nu pentru că nu vor ei, că nu au drag de carte sau nu pentru că nu ar dori părinţii, familia, ci pentru că sunt la limita sărăciei”, a spus ministrul Familiei, Gabriela Firea,  la Universitatea Europeană de Vară PES activists România, eveniment desfăşurat sâmbătă la Căminul Cultural din localitatea 2 Mai – comuna Limanu. 

„Nu au resurse financiare pentru rechizite, pentru îmbrăcăminte, pentru transport acolo unde şcoala este departe. S-au făcut eforturi consistente, într-adevăr, din partea tuturor autorităţilor publice locale, pentru a sprijini aceste familii care supravieţuiesc de pe o zi pe alta. S-au făcut, de asemenea, eforturi considerabile, în 30 de ani şi din partea guvernelor, dar se pare că nu îndeajuns. (…) Pachetul de proiecte pe care l-am amintit, Sprijin pentru România, precum şi primele măsuri sociale, cele pentru care de fapt am intrat la guvernare, a fost condiţia intrării PSD la guvernare”, a afirmat Gabriela Firea.

„Când vom ajunge şi noi în România să nu mai considerăm sprijinul, suportul, dorinţa de incluziune ca fiind pomeni, eventual pomeni electorale? Când vom face diferenţa între o familie care are un membru care se duce în ziua de alocaţie la birt şi consumă banii de alocaţie pentru alcool – şi, repet, sunt astfel de familii şi societatea trebuie să izoleze astfel de cazuri şi autorităţile trebuie să ia măsuri – şi majoritatea celorlaltor familii care de fapt depun eforturi susţinute pentru a îngriji copiii? (…) Este o diferenţă enormă între cei mai mulţi copii din mediul rural şi majoritatea copiilor din mediul urban”, a mai afirmat ministrul Familiei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
14.1 ° C
14.9 °
13.3 °
63 %
2.7kmh
0 %
vin
13 °
sâm
22 °
Dum
15 °
lun
19 °
mar
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii