Gabriela Firea: „În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm Ziua Mondială a Copiilor Orfani”

Gabriela Firea: „În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm Ziua Mondială a Copiilor Orfani”

„Toate gândurile mele bune se îndreaptă azi spre copiii pentru care tristețea din ochi și din suflet nu dispare niciodată – cei care cresc în grija statului, fără să știe sau să-și mai aducă aminte ce înseamnă iubirea unei mame sau a unui tată” scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm Ziua Mondială a Copiilor Orfani – a celor mai necăjiți dintre copii, cei rămași singuri pe lume nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții s-au stins.

Avem și noi în grija statului, în sistemul de protecție specială, aproape 2.700 de copii care își plâng părinții plecați pentru totdeauna. Ei au ajuns în îngrijirea unor asistenți maternali, în plasament în familii, în case de tip familial sau în centre de plasament.
Pentru ei, ca de altfel și pentru toți ceilalți copii care sunt în grija statului, mi-am asumat, încă de la preluarea mandatului, drept prioritate absolută găsirea de soluții pentru a le face viața mai ușoară. În sfârșit, putem spune că desființarea ultimelor centre de plasament ale României a intrat în linie dreaptă. Mai avem doar 73 de astfel de instituții (din peste 500, câte erau la sfârșitul anilor 90), pe care le vom închide definitiv în următorii doi ani (9 anul acesta, 52 – în 2023 și ultimele 12 – in 2024). În aceste centre avem acum în jur de 1.900 de copii. Pot părea mulți, dar trebuie să ne gândim că, tot la sfârșitul anilor 90, erau în jur de 100.000…
Deși oamenii, lucrurile și mentalitățile s-au schimbat mult în ultimii 20-30 de ani, admitem cu toții că menținerea copiilor în centrele clasice de plasament nu mai poate continua. Trebuie să le oferim acestor copii șansa să crească într-un mediu mai prietenos și mai cald, mai aproape de ceea ce știm că înseamnă o familie.
Și financiar am căutat permanent să le fim alături copiilor orfani și celorlalți copii pe care îi avem în sistem. Așa că, anul acesta, am acordat indemnizații lunare de 2.500 de lei pentru tinerii de până la 26 de ani care își continuă studiile sau care au un loc de muncă. Iar pentru cei care optează să iasă din sistem am crescut de trei ori suma pe care o primeau la acel moment, până la 7.600 de lei. De asemenea, am majorat de cinci ori suma pe care acești copii o primesc lunar pentru cheltuielile lor personale, acea sumă care reprezintă banii lor de buzunar și care acum a ajuns la 150 de lei, de la 28 de lei, cât aveau înainte.
Ne străduim, deci, să le fim un sprijin, cât de mult putem, acestor copii pe care îi avem în grija statului. Și, în aceeași măsură, facem tot ce ne stă în puteri să ajutăm familiile în dificultate să-și crească singure copiii pentru că, indiferent cât de mult am schimba lucrurile în sistemul de protecție speciala, până la urma pentru un copil singurul cămin e cel pe care îl are alături de părinți, bunici, frați și surori. De aceea, am lansat deja procedurile pentru construcția celor 150 de centre zi finanțate în PNRR, cu 50,2 milioane de euro. În aceste centre, în timpul zilei, copiii vor avea parte de mese calde, îngrijire din partea specialiștilor, educație adaptată vârstei lor, își vor face temele și vor primi consiliere psihologică, iar seara se pot întoarce acasă, alături de familie”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.9 ° C
6.1 °
5 °
77 %
1kmh
0 %
joi
7 °
vin
5 °
sâm
5 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii