Gabriela Firea: „Menirea ministerului pe care îl conduc este sprijinirea familiei şi a tineretului în toate aspectele vieţii”

Gabriela Firea: „Menirea ministerului pe care îl conduc este sprijinirea familiei şi a tineretului în toate aspectele vieţii”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat, luni, că mai multe proiecte precum decontarea analizelor pentru viitoare mame, sprijin pentru nou născuţi, cuplurile infertile, tineri, familiile monoparentale, victimele violenţei domestice sau copiii care sunt în pragul abandonului şcolar, dar şi cele care ajutau persoanele cu dizabilităţi( adulţi şi copii) sau bolnavii cronici, iniţiate de ea ca primar, doreşte să le extindă în întreaga ţară, ca ministru.

Gabriela Firea scrie pe Facebook că aceste programe au fost principalele teme de discuţie în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România.
”Am mai discutat si despre : înfiinţarea de creşe în incinta clădirilor de birouri sau în apropriere, extinderea programelor tip şcoală după şcoală, echipamente pentru şcoala online si telemuncă, credite pentru achiziţionarea de locuinţe. Angajamentul meu este faţă de toate familiile din România, dar şi faţă de persoanele aflate în situaţii de risc de orice fel, femei, copii şi tineri care nu se pot descurca singuri”, spune ministrul Muncii.
Potrivit Gabrielei Firea, la începutul anului viitor va fi semnat un protocol de colaborare între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse şi Federaţia Sanitas care va prevedea acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a românilor prin măsuri de prevenţie şi programe de sănătate acordate tuturor categoriilor de public.
”Menirea ministerului pe care îl conduc este sprijinirea familiei şi a tineretului în toate aspectele vieţii. Sănătatea preocupă pe toată lumea, indiferent de vârstă sau de ocupaţie. De multe ori, din păcate, viaţa ne pune în situaţii limită în care ne dăm seama că sănătatea este bunul nostru cel mai de preţ.Declinul demografic grav în care se află România trebuie stopat prin  măsuri concrete, adaptate tuturor nevoilor reclamate de cei care nu îşi mai doresc să îşi întemeieze familii în România, cărora le e frică să mai aibă copii în lipsa măsurilor de susţinere sau care cred că viitorul le va fi mai bun peste graniţe”, a scris Firea.
Preşedintele Federaţiei Sanitas din Romània, Leonard Bărăscu a spus, la rândul lui, că protocolul de colaborare pe care îşi doresc să îl semneze cât mai repede va însemna că ceea ce au discutat astăzi nu va rămâne la stadiul de vorbe.
”Avem extrem de multe puncte în comun în privinţa activităţii pe care o desfăşurăm, avem date concrete care vor duce la îmbunătăţirea vieţii tuturor şi ne dorim să reuşim împreună să aducem lucruri bune în viaţa românilor”, a mai arătat Bărăscu.
La întâlnire au participat reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România. – preşedinte Leonard Bărăscu, prim vicepreşedinte Iulian Pope, şef departament tineret, Carla Cozma, şi Bianca Tănase din partea Sanitas Bucureşti.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.4 ° C
22.1 °
21 °
39 %
8.2kmh
0 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii