Gabriela Firea: Nicușor Dan îi induce în eroare, repetat, pe bucureșteni

Gabriela Firea: Nicușor Dan îi induce în eroare, repetat, pe bucureșteni

În contextul în care închiderea circulației pe podul Grant dă peste cap și mai rău traficul din București, Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan de neseriozitate și nepricepere, pe lângă lipsă de transparență și onestitate în comunicarea cu cetățenii. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul primar general al Capitalei spune că termenul de finalizare a lucrărilor de consolidare anunțat de Nicușor Dan este nerealist și că se încearcă inducerea în eroare a bucureștenilor, cu bună știință.

„Haos în jurul podului Grant, chiar dacă elevii din București sunt în vacanță! Încă o săptămână care a început prost pentru jumătate de București. Continuă aglomerația din cauza lucrărilor de la podul Grant, în timp ce primarul general îi induce în eroare, repetat, pe bucureșteni. Le promite tuturor că în luna martie se va termina coșmarul, dar știe clar că acest termen este nerealist”, a scris Gabriela Firea.

„Cum iarna nu-i ca vara, până și constructorul a recunoscut public că circulația pe pod se va redeschide în luna martie doar dacă vom avea o iarnă blândă. Nimeni, nici măcar Nicușor Dan nu poate prezice dacă vom avea sau nu vremea rea, așa că și luna martie poate fi, de fapt, iunie. Declarația primarului general a fost, însă, o nouă dovadă că pentru consolidarea podului Grant nu a existat un calendar precis al lucrării, ci doar răspunsuri la presiunea cetățenilor.

Nicușor Dan nu a fost deloc cinstit cu bucureștenii și nu discutat transparent cu ei, Dacă au fost mințiți, doar timpul va demonstra. Apropos de timp, documentele oficiale, caietul de sarcini la achiziția serviciilor de supraveghere a lucrării, arată clar că lucrările la Podul Grant vor dura 24 de luni, nu 6 luni cum a spus inițial primarul general.

Este a doua minciună spusă cu bună știință de Nicușor Dan. Mai întâi, a acuzat CFR că nu a emis un aviz pe care Primăria Capitalei nici măcar nu l-a cerut. Evident, doar ca să se scuze că a dat peste cap circulația în jumătate de oraș, când toată vara s-a stat. Reamintesc faptul că prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a solicitat informații de la CFR și i s-a transmis oficial că nu a existat o cerere de avizare a lucrărilor, deși exista autorizație pentru lucrări de la începutul lunii aprilie.

Pe lângă o listă întreagă de greșeli, modul în care s-a acționat la Podul Grant arată multă neseriozitate și nepricepere, pe lângă lipsă de transparență și onestitate în comunicarea cu cetățenii.

Consolidarea Podului Grant este necesară, tocmai din acest motiv am început lucrările în mandatul meu de primar general. Acum, însă, închiderea circulației putea fi făcută cu mai multă logică administrativă, comunicând deschis cu bucureștenii și reducând consecințele asupra traficului și a vieții de zi cu zi”, a conchis Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
26.4 ° C
27.3 °
26 °
42 %
4.6kmh
0 %
lun
26 °
mar
27 °
mie
19 °
joi
19 °
vin
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii