Gabriela Firea: „O inechitate din lege, între persoanele cu handicap grav și cele cu handicap accentuat a fost corectată!”

Gabriela Firea: „O inechitate din lege, între persoanele cu handicap grav și cele cu handicap accentuat a fost corectată!”

„Drepturi egale pentru toate persoanele cu dizabilități. O inechitate din lege, între persoanele cu handicap grav și cele cu handicap accentuat a fost corectată!”, scrie senatorul PSD Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
Am votat ca senator proiectul prin care și persoanele cu handicap accentuat pot beneficia de scutire la plata chiriei în locuințele statului. Acest proiect inițiat de colegii liberali completează Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Până acum, doar persoanele cu handicap grav, familia și însoțitorii acestora, aveau acest drept.
Există și explicații clare pentru această propunere. În studiile și evaluarea gradelor de handicap făcute de Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap există 10 tipuri de handicap – fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare – și 4 grade de handicap – ușor, mediu , accentuat, grav. De cele mai multe ori, starea de sănătate a unui bolnav cu handicap accentuat sau grav nu se îmbunătățește, ci au nevoie de asistență, pe lângă tratament corespunzător.
În plus, persoanele cu handicap accentuat au nevoie de terapii care înseamnă pentru copii și adulți costuri mari care trebuie suportate pentru a putea duce o viață decentă. Așadar, orice ajutor în plus este binevenit. Nu sunt pomeni sau bani irosiți, ci un adevărat sprijin.
Acești oameni au nevoie de ajutor! În mandatul de primar general al Capitalei am inițiat un proiect, votat de consilierii generali PSD, prin care toate persoanele cu handicap din București primesc un ajutor financiar: 500 de lei pentru adulți și 1.000 de lei pentru copii. Din păcate, în ultimii trei ani, acest sprijin a venit cu întârziere și tăiat la jumătate pentru adulți”, conchide Gabriela Firea.
Ar putea fi o imagine cu scuter, segway, scaun cu rotile şi text

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.3 ° C
11.7 °
10 °
72 %
4.6kmh
0 %
mie
18 °
joi
18 °
vin
15 °
sâm
22 °
Dum
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii