Gabriela Firea: „Politicieni fără inimă au respins legea noastră pentru creșterea alocațiilor”

Gabriela Firea: „Politicieni fără inimă au respins legea noastră pentru creșterea alocațiilor”

Senatorul PSD, Gabriela Firea, a reacționat într-o postare pe Facebook, după ce legea creșterii alocațiilor și cea de acordare a tichetelor sociale pentru stimularea participării copiilor la învățământul preșcolar au fost respinse. Aceasta a afirmat că ceea ce au făcut PNL și USR este ”o adevărată crimă pentru generațiile viitoare”.

”Politicieni fără inimă au respins legea noastră, pentru creșterea alocațiilor și accesul la educație al copiilor din România. Au dovedit că sunt împotriva asigurării unor condiții minime de educație și sănătate a copiilor și tinerilor din țara noastră.

Am înțeles că și-au asigurat banii pentru proprii primari, am înțeles că investițiile au fost ZERO pentru că nu era aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență, dar să lași milioane de copiii fără acces la școală și servicii medicale, e chiar cea mai mare ticăloșie pe care am putut să o văd în viața mea.

Aici nu era vorba de PSD, PNL, USR sau UDMR, ci era vorba de o lege inițiată de parlamentarii social-democrați, și votatā de senatorii PSD și AUR, prin care dorim să asigurăm cât mai rapid dublarea alocațiilor, care a tot fost amânată de guvernele PNL – USR.

Este vorba depre acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor la învățământul preșcolar. Și despre creșterea deducerilor acordate salariaților care au copii îndeosebi pentru angajații cu salarii mici și medii.

„Ceea ce au făcut PNL și USR este o adevărată crimă”

Ceea ce au făcut PNL și USR, să voteze împotriva copiilor din propria comunitate, din propria țară, este o adevărată crimă pentru generațiile viitoare.

Campaniile interne de la PNL și USR au fost mai importante decât măsurile de stimulare a natalității și de susținere a familiilor din România.

Au uitat că au lăsat 800.000 de elevi fără acces la un dispozitiv conectat la internet, pentru a putea participa la învățământul online, au uitat că le-au tăiat banii de transport elevilor care învață în alte localități, au uitat că nu au vrut să-i testați pe elevi și ați preferat să închideți toate școlile!

Unde vreți să ajungeți, domnilor “de dreapta?”. Chiar vreți să nenorociți o generație întreagă de copii, pentru că vă pasă doar de luptele voastre de partid și de interesele personale?

Uitați-vă în jurul vostru, toate țările vecine României au implementat măsuri și programe concrete pentru creșterea natalității și suport pentru părinți, în special în perioada pandemiei, vezi Ungaria, vezi Polonia.

„Vă meritați soarta! Veți deveni istorie!”

Cum mai îndrăzniți să vă duceți acasă și să vă uitați în ochii copiilor voștri, după ce ați luat de la gura tuturor minorilor din România aproape 3 miliarde de euro pentru a hrăni clientela politică atât de numeroasă de la PNL – USR.

Trebuie să înțelegeți o dată pentru totdeauna: viitorul copiilor noștri, dreptul la educație și sănătate și viitorul României nu se negociază cu nimeni și pentru nimic în lume! Vă meritați soarta! Veți deveni istorie!

Indiferent că veți reveni la putere sau veți rămâne în opoziție, niciun copil și niciun părinte nu o să vă uite și nu o să vă ierte pentru că le luați șansa unei generații să se realizeze, să aibă acces la educație și sănătate!”, a transmis Gabriela Firea pe Facebook.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
10 ° C
10.1 °
9.9 °
81 %
4.6kmh
20 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii