90% din solicitările de pe portalul Registrului Comerţului au fost procesate automat de roboţi

90% din solicitările de pe portalul Registrului Comerţului au fost procesate automat de roboţi

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, la Bistriţa, că 90% din solicitările făcute pe noul portal al Registrului Comerţului au fost procesate automat de către roboţi, fără intervenţie umană, iar diferenţa este acoperită de funcţionari într-un ritm de aproximativ 2.000 de cereri pe zi.

Potrivit lui Ivan, întârzierile în procesarea cererilor ar fi cauzate şi de perioada concediilor de odihnă, la care s-au adăugat concediile medicale.

„În momentul de faţă, s-a optimizat şi, după ce am intervenit cu colegii mei de la minister, cu cei mai buni specialişti pe care îi avem, împreună cu companiile care au lucrat acolo, am remediat în 24 de ore problemele semnalate în presă – şi mă bucur că au fost semnalate la timp, ca să putem să le dăm şi noi suportul tehnic colegilor de la Registrul Comerţului. Astăzi, când vorbim, din 221.000 de solicitări depuse online, 196.000 au fost procesate automat de roboţi, cu intervenţie umană zero, pentru că au fost făcute instant de către sistemul informatic răspunsurile la 196.000 cereri. Diferenţa, care au avut nevoie de intervenţie umană, este evident că se fac într-un ritm de aproximativ 2.000 de solicitări pe zi. Cei de acolo lucrează, pentru că nu pot să răspund eu, care am auditat partea tehnică, că funcţionează, de modul în care se ocupă şi procesează funcţionarii instituţiei aceste cereri. În contexul lunii august şi al concediilor şi al unor concedii medicale, din ce informaţii mi-au parvenit, a fost o problemă de procesare din partea funcţionarilor a datelor de la Registrul Comerţului”, a explicat Bogdan Ivan, vineri.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a dat asigurări că portalul Registrului Comerţului este tehnic funcţional.

„Din punct de vedere funcţional, acum se lucrează la optimizare masivă, inclusiv la ceea ce trebuie vorbit despre experienţa utilizatorului, despre eliminarea unor paşi din procesul administrativ. Vă spun că am fost acolo, împreună cu colegii mei, şi le-am dat tot suportul. (…) În momentul de faţă, din punct de vedere tehnic, funcţionează sistemul, iar 90% din tot ceea ce se depune şi se solicită pe platforma informatică a Registrului Comerţului se procesează automat, robotizat, fără nicio intervenţie umană”, a spus Ivan.

Întrebat dacă se ia în calcul renunţarea la repartizarea aleatorie a cererilor, Bogdan Ivan a răspuns că „este puţin probabil”, dar că se lucrează la o hotărâre de guvern care să simplifice şi mai mult procedurile interne ale Registrului Comerţului, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
15.3 ° C
15.5 °
13.9 °
59 %
3.1kmh
40 %
mar
20 °
mie
15 °
joi
15 °
vin
13 °
sâm
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii