ADR vrea să realizeze un catalog al tuturor serviciilor publice din România

ADR vrea să realizeze un catalog al tuturor serviciilor publice din România

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a prezentat joi membrilor Comitetului pentru e-guvernare şi debirocratizare iniţiativa de realizare a Catalogului Naţional al Serviciilor Publice.

Măsură ce îşi propune inventarierea tuturor serviciilor publice furnizate de instituţiile şi autorităţile publice centrale, în scopul creării unui instrument pentru monitorizarea progresului transformării digitale a administraţiei publice, informează Agerpres.

„Vom crea un catalog al tuturor serviciilor publice pe care statul român le oferă cetăţenilor şi organizaţiilor. Este esenţial să ştim ce servicii sunt livrate de administraţie şi care dintre ele pot fi digitalizate. Până acum, dezvoltarea serviciilor publice electronice a fost una insulară, care a impiedicat interoperabilitatea şi a blocat accesul la date. Datele sunt aurul economiei digitale. Nu putem face performanţă în administraţia publică şi nu putem creşte economic dacă nu eliminăm birocraţia. Am demarat această iniţiativă în luna decembrie 2020 şi contăm pe sprijinul colegilor din Comitetul de e-guvernare şi debirocratizare pentru urgentarea obţinerii de date în vederea completării catalogului serviciilor publice”, a declarat Octavian Oprea, preşedintele ADR, într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, preşedintele ADR a reiterat importanţa implicării tuturor instituţiilor în acest demers, atât în ceea ce priveşte celeritatea completării informaţiilor solicitate în chestionarul ADR, cât şi coordonarea instituţională (inclusiv la nivelul entităţilor subordonate/aflate în coordonare).

Executivul şi-a propus, prin politica publică în domeniul e-guvernării, finalizată de ADR în cadrul proiectului EGOV – Stabilirea cadrului de dezvoltare a instrumentelor de e-guvernare, investirea a peste două miliarde de euro în următorii 10 ani în procesul de transformare digitală a administraţiei publice.

Cea de a doua şedinţă a Comitetului pentru e-guvernare şi reducerea birocraţiei a avut loc joi, la Palatul Victoria, şi a fost prezidată de Mircea Abrudean, secretarul general adjunct al Guvernului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
9.9 ° C
11.6 °
7.8 °
76 %
4.9kmh
0 %
vin
10 °
sâm
14 °
Dum
18 °
lun
10 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii