Consiliul Economic și Social a dat aviz nefavorabil proiectului privind reforma administrației

Consiliul Economic și Social (CES) a emis marți un aviz nefavorabil asupra proiectului de ordonanță de urgență privind reforma administrației, promovat de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Din totalul de 37 de voturi exprimate, 25 au fost nefavorabile, 7 favorabile cu observații și 5 favorabile, rezultând un aviz final negativ.

În schimb, proiectul de OUG privind măsurile de relansare economică a fost avizat favorabil cu observații. Avizul CES este consultativ, însă are o semnificație politică și instituțională importantă, întrucât Consiliul reunește reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor și societății civile, fiind una dintre etapele obligatorii în procesul de adoptare a unei ordonanțe de urgență cu impact socio-economic.
Ordonanța include și prevederi legate de creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prin mecanisme de întărire a colectării taxelor și impozitelor locale. În formele discutate public au fost incluse condiționări privind anumite formalități administrative de plata obligațiilor restante către bugetele locale.

De asemenea, proiectul prevede modificări privind reorganizarea instituției prefectului, reducerea numărului de consilieri din cabinetele demnitarilor și recalibrarea normelor de personal pentru poliția locală, în funcție de populația unității administrativ-teritoriale, potrivit stiripesurse.ro.

Articole similare

Ultimele Articole