Creștinii ortodocși din întreaga lume intră, din 10 aprilie, în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși din întreaga lume intră, din 10 aprilie, în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși din întreaga lume intră de luni, 10 aprilie, în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, o perioadă în care preoții recomandă post, rugăciune și spovedanie, reprezentând o pregătire spirituală a creștinilor pentru sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului. 

Săptămâna Mare începe cu Sâmbăta lui Lazăr și include sărbătorile religioase: Duminica Floriilor, Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare. Rolul acesteia este de a pregăti credincioşii pentru Miracolul Învierii Domnului.

În toate bisericile se vor realiza în fiecare seară Deniile, slujbele care au rolul de a transpune în plan real fiecare pas făcut de Hristos pe drumul Crucii, un șir de evenimente care nu își pierd niciodată din însemnătate și din emoție. Prin intermediul acestor slujbe de seară credincioșii îl „conduc” pe Hristos spre Răstignire, urmând ca la finalul acestei săptămâni să descopere Lumina Învierii.

Potrivit tradiției, pe toată perioada Săptămânii Patimilor credincioșii trebuie să se abțină de la a consuma urzici și oțet deoarece acestea au strânsă legătură cu patimile din ultimele clipe de viață ale Mântuitorului.

Trebuie amintit faptul că  atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înțepându-i rănile și stropit cu oțet, pentru a-i provoca și mai multe dureri.

Legenda spune că atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oțet.

În Lunea Mare începe curățenia de Paște: se scoate totul la aerisit, se spală rufe, se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă. Se spune că și curățenia din Săptămâna Mare se face ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruieşte şi se spală totul. „Să nu te prindă Paştele în necurăţenie, că te blesteamă casa!

Conform tradițiilor și obiceiurilor străvechi în Săptămâna Patimilor,  în Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului.

În aceste zile este bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare, potrivit tradițiilor și obiceiurilor din Săptămâna Mare.

Sursă: crestinortodox.roorthodoxwiki.ro

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
9.6 ° C
11 °
7.8 °
80 %
3.1kmh
0 %
joi
19 °
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii