Educație: Când începe înscrierea în clasele pregătitoare

Educație: Când începe înscrierea în clasele pregătitoare

Sorin Cîmpeanu (PNL), ministrul Educației, a anunțat, joi, că a fost lansată Metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023 şi că nu sunt modificări faţă de anul trecut. Calendarul concret de înscriere va fi publicat săptămâna viitoare, a precizat Cîmpeanu.

Secretarul de stat Florian Lixandru a declarat, pentru edupedu.ro, că pe 28 martie vor fi afișate circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare.

„Am lansat deja Metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Nu e niciun fel de diferenţă faţă de Metodologia de anul trecut.

Din 28 martie putem spune că se dă startul înscrierilor pentru clasa pregătitoare. Săptămâna viitoare vom discuta în Comisia de Dialog Social, iar până pe 28 martie trebuie să parcurgem toate etapele ca pe 28 martie să putem da starul înscrierilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

În acea zi vor fi afișate circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare de către inspectoratele școlare județene și școli, a explicat secretarul de stat Florian Lixandru.

Acesta a mai precizat că specialiștii din Minister lucrează acum la calendarul și regulile de încriere.

„Săptămâna viitoare, cel târziu, metodologia va fi publică. Nu sunt modificări esențiale [față de regulile de anii trecuți – N.Red.], se adaptează doar calendarul la anul școlar viitor. În principiu, acțiunile din calendarul de înscrieri în clasa pregătitoare 2022 vor debuta pe 28 martie, ceea ce nu înseamnă că atunci se realizează înscrierile efective [al copiilor la școli – N.red.], ci acțiunile din calendar, cum ar fi publicarea circumscripțiilor școlare, afișarea numărului de clase pregătitoare. Lucrăm pe calendar acum, mai ales că am ridicat starea de alertă”, a explicat secretarul de stat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
16.4 ° C
16.6 °
16 °
73 %
3.6kmh
75 %
joi
16 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii