Gabriela Firea, îngrozită de sfârșitul tragic pe care l-au avut două tinere: ”Sunt mamă. Nu îmi pot imagina…”

Gabriela Firea, fostul ministru al Familiei, anunța măsuri importante după moartea tragică a două tinere, Alina (18 ani) și Alexa (19 ani), ambele găsindu-și sfârșitul într-un mod dureros. Alina a fost ucisă de cea mai bună prietenă, Loredana, iar Alexa și-a dat ultima suflare în casa băiatului pe care l-a cunoscut pe internet, la scurt timp după ce au consumat substanțe interzise. Gabriela Firea reacționează și anunță printr-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook că va depune un proiect de lege pentru ca numărul unic de urgențe pentru copii – 119 să fie promovat obligatoriu când sunt prezentate reportaje care privesc abuzuri asupra copiilor. “Am aflat îngrozită, la fel ca toată țara, de cazurile celor două tinere care și-au pierdut viața în ultimele zile, una ucisă de cea mai bună prietenă, iar cealaltă, minoră, decedată în condiții suspecte în casa unui băiat cunoscut pe Internet. Sunt mamă. Nu îmi pot imagina durerea și disperarea familiilor care sunt nevoite să trăiască aceste tragedii.” Astfel, senatorul PSD susține că în următoarea sesiune parlamentară va face o propunere legislativă cu scopul de a ajuta mulți copii și tineri. “La începutul viitoarei sesiuni parlamentare voi veni cu o propunere legislativă prin care Numărul Unic de Urgențe pentru Copii – 119 să fie promovat obligatoriu când sunt prezentate reportaje care privesc abuzuri asupra copiilor. Acest număr trebuie să fie cunoscut de toată lumea! Viața unui copil poate fi salvată cu ajutorul comunității! Numărul Unic de Urgențe pentru Copii trebuie anunțat, așa cum există prevedere în legislație ca în orice material jurnalistic pe tema violenței domestice să fie spus și arătat numărul Telverde 0800.500.333.” Fostul ministru al Familei, un aprig susținător al tinerilor și a egalității de șanse între femei și bărbați, îndeamnă toți românii să raporteze orice formă de violență de care au cunoștință: “Nu sunt absurdă, evident că pentru o victimă e greu să poată apela autoritățile în plin abuz, însă o pot face vecinii, persoanele care aud zgomote ciudate sau care au suspiciuni. Este vorba despre spiritul civic. Despre puterea unei comunității care poate salva vieți!”, a conchis în mesajul ei Gabriela Firea. În România, potrivit datelor Ministerului Famileie, Tineretului și Egalității de Șanse, doar anul trecut cifrele violenței domestice sunt teribile: 42 de femei și 4 copii au murit anul trecut, în urma bătăilor și abuzurilor din familie, iar aproape 40.000 de femei și 9.000 de copii au fost victimele agresiunilor.    
Articolul precedentMinisterul Sănătății a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină
Articolul următorCutremurător! Mărturia Loredanei, ucigașa Alinei: “ Îi curgea sânge, a durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat.”