Instanță din Timișoara: Guvernul nu a demonstrat că sălile de sport pot fi un focar de Covid-19

Instanță din Timișoara: Guvernul nu a demonstrat că sălile de sport pot fi un focar de Covid-19

Închiderea sălilor de sport este un abuz al Guvernului. O instanță din Timișoara a dat acest verdict și a anulat hotărârea dată de Executiv pe motiv că autoritățile nu au putut demonstra că sălile reprezintă un potențial focar de infecție.

Sentința a fost menținută și de judecătorii de la Înalta Curte din București, așa că decizia se aplică la nivel național. În aceste condiții, patronii sălilor de sport afectați de această restricție în perioada stării de alertă pot cere daune.

Activitatea sălilor de sport a fost suspendată în luna martie printr-o hotărâre de guvern aplicată în timpul stării de alertă. Era o restricție care trebuia aplicată în localități cu incidență mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori.

Inclusiv în Timișoara, unde patronul mai multor săli de fitness a contestat hotarârea Executivului în instanță.

Adriana Pinti, jurnalist TVR: Din cauza perioadei de carantină în care s-a aflat Timișoara la începutul acestui an, sălile de sport au fost închise aproape 6 săptămâni. Decizia i-a nemulțumit pe clienți și pe patronii sălilor de sport, care nu au primit nicio despăgubire pentru această perioadă.

Sentința a venit câteva luni mai târziu la Curtea de Apel Timișoara: judecătorii le-au dat dreptate patronilor de săli de sport.

Guvernul a pierdut și apelul făcut la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații au menținut sentința dată de instanța din Timișoara.

Cosmin Sorban, proprietarul unui lanţ de săli de sport: Pentru închiderea unui domeniu de activitate, trebuie să existe raporte statistice, nu au existat.

Paul Ciucur, avocat: Au fost argumente pe mai multe paliere, cel constituțional, care privea rangul normei legale care a legiferat. Pe de altă parte, care a discriminat o activitate în raport cu o altă activitate. Atât Ministerul Sănătății cât și DSP au răspuns că nu au fost constatate focare de infecție. Cu alte cuvinte, a fost o măsură nefundamentată sau fundamentată insuficient.

O decizie asemănătoare a fost obținută în instanță și de proprietarii sălilor de sport din Cluj-Napoca.

Până la publicarea motivării, Ministerul Afacerilor de Interne nu dorește să comenteze sentința.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
8.9 ° C
9.4 °
7.8 °
93 %
3.1kmh
100 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
23 °
mar
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii