Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite, a aterizat la București, în urmă cu puțin timp. Ea a fost așteptată de către președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
După o scurtă vizită în Polonia, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii a aterizat pe teritoriul României. Kamala Harris va avea o discuție cu președintele Klaus Iohannis privind măsurile aliate de consolidare a Flancului Estic, în contextul conflictului ruso-ucrainean.
Cei doi oficiali vor vorbi, de asemenea, despre adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei și despre suplimentarea forțelor militare americane pe teritoriul țării noastre, ce au ca scop asigurarea securității României.