Ministerul Sănătății, despre deblocarea angajărilor din sistemul sanitar

Ministerul Sănătății, despre deblocarea angajărilor din sistemul sanitar

Ministerul Sănătății a anunțat că un Memorandum pentru scoaterea la concurs a circa 4.000 de posturi în unitățile sanitare subordonate Ministerului, inclusiv la Ambulanță, va fi aprobat „în scurt timp” de Guvern. Potrivit instituției, deficitul de personal în sistem se ridică la 45%.

„S-au găsit soluții pentru acoperirea deficitului de personal care se ridică la 45%. Ministerul Sănătății a făcut pași importanți pentru deblocarea posturilor în sistemul sanitar, memorandumul pentru scoaterea la concurs a aproximativ 4.000 de posturi în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății, inclusiv în Serviciile de Ambulanță urmând să fie aprobat în scurt timp de Guvern”, a transmis Ministerul Sănătății.

Aceștia au mai discutat și despre proiectul Legii salarizării care a fost înaintat de Ministerul Sănătății, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru funcțiile din Serviciile Publice de Ambulanță.

Amintim că angajările în sistemul bugetar sunt blocate din luna mai, printr-o Ordonanță dată de Guvern. Acestea se mai pot face doar punctual, prin Memorandum aprobat tot de Executiv.

Sindicatele din Sănătateprotestează și ele și amenință cu greva generală, una dintre principalele revendicări având legătură cu deficitul de personal, potrivit B1 TV.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.5 ° C
16.6 °
11 °
74 %
4.9kmh
0 %
lun
21 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
13 °
vin
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii