Ministrul Muncii a anunţat noi măsuri de sprijin

Ministrul Muncii a anunţat noi măsuri de sprijin

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă în cuantum de 2.250 lei.

Cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, în condiţiile prevăzute de art.85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Se vor suplimenta fondurile destinate angajării şomerilor în vârsta de peste 45 ani, a ucenicilor, a şomerilor unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată, a declarat pentru Agerpres, ministrul Marius Budăi.

Potrivit acestuia, bugetul MMPS, la capitolul „Asistenţă socială”, a fost majorat, în urma rectificării bugetare, cu 400 de milioane de lei, astfel încât angajatorii vor putea încheia noi convenţii pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.

De asemenea, statul subvenţionează cheltuielile cu forţa de muncă pentru încadrarea de persoane cu handicap, pentru angajarea şomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12 ° C
12.7 °
11 °
72 %
4.1kmh
0 %
mie
21 °
joi
14 °
vin
21 °
sâm
23 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii