Noua lege a salarizării unitare va fi implementată de anul viitor

Noua lege a salarizării unitare va fi implementată de anul viitor

Noua lege a salarizării unitare va fi implementată de anul viitor, a declarat premierul Marcel Ciolacu la Baia Mare. Şeful executivului a amintit că aceasta este un jalon important din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a precizat că este strâns legată de reforma sistemului bugetar şi de cea fiscală.

Marcel Ciolacu: ”Vom avea o nouă lege a salarizării, categoric, de anul viitor. Va fi o dezbatere, este jalon în PNRR, este în cererea de plată numărul 4. Acest lucru trebuie făcut la pachet. Am făcut Legea pensiilor, fiindcă așa am convenit cu comisia, legea salarizării cu reforma fiscală și, nu în ultimul rând, cu reorganizarea administrativă și o reformă în sistemul bugetar, fiindcă așa este corect. Şi atunci România va avea o predictibilitate și o sustenabilitate pe un calup întreg și pe o viziune pentru țară.”

Noua lege a salarizării urmăreşte să aducă echitate şi transparenţă în sistemul de remunerare a angajaţilor din sistemul public. Potrivit documentului, sporurile vor fi plafonate la 20% şi niciun salariu în plată nu îl va mai depăşi pe cel al preşedintelui. Pe de altă parte, Guvernul se pregăteşte să adopte săptămâna viitoare hotărârea cu privire la majorarea salariului minim brut pe ţară de la 3.300 la 3.700 de lei începând cu 1 iulie, potrivit Radio România Actualități.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
23.1 ° C
23.3 °
22.8 °
58 %
2.6kmh
40 %
sâm
26 °
Dum
30 °
lun
33 °
mar
33 °
mie
35 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii