OMS omologhează de urgenţă vaccinul împotriva covid Nuvaxovid

OMS omologhează de urgenţă vaccinul împotriva covid Nuvaxovid

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat marţi vaccinul împotriva covid-19 al firmei americane Novavax, cu o tehnologie mai clasică şi diferită de vaccinurile anticovid folosite larg în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat luni comercializarea acestui vaccin – Nuvaxovid.

OMS anunţă într-un comunicat că este vorba despre al zecelea vaccin împotriva covid-19, omologat de urgenţă. El se adaugă, astfel, vaccinurilor anticovid Covaxin al firmei indiene Bharat Biontech, Covovax produs de Serum Institute of India sub licenţa Novavax, Pfizer-Biontech, Moderna, AstraZeneca-Oxford – OMS numără două vaccnuri AZ-O, dintre care unul fabricat în India -, Johnson&Johnson, Sinopharm şi Sinovac pe lista omologării de urgenţă.

OMS precizează că vaccinul Covovax, pe care l-a omologat de urgenţă la 17 decembrie, este derivat din Nuvaxovid. Cele două vaccinuri anticovid ”sunt produse cu aceeaşi tehnologie”. ”Ele necesită două doze şi sunt stabile la temperaturi de refrigerare cuprinse între 2-8°C”, precizează Organizaţia.

Comitetul OMS de experţi în vaccinare recomandă, într-un comunicat separat, folosirea Nuvaxovid începând de la vârsta de 18 ani şi precizează că dozele este necesar să fie administrate ”la un interval de 3-4 săptămâni”. ”Vaccinul nu trebuie să fie administrat la un interval mai mic de trei săptămâni”, insistă comitetul. Omologarea de către OMS permite o facilitare a recunoaşterii internţaionale a vaccinului şi mai ales agenţiilor ONU şi sistemului COVAX, înfiinţat în vederea uneifacilitări a accesului la vaccinare în ţări sărace, să folosească aceste vaccinuri.

Nuvaxovid este un vaccin ”subunitar” pe bază de proteine, care declanşează un răspuns imuntar fără virus. Tehnologia, maiclasică decât a vaccinurilor autorizate anterior, este asemănătoare celei folosite în vaccinurile împotriva hepatitei B şi tusei convulsive, vech de mai multe decenii şi utilizate larg în lume.

Principalele teste clinice – unul în Marea Britanie, iar celălalt în Statele Unite şi Mexic – la care au participat peste 45.000 de oameni, au arătat ”o eficienţă de aproximativ 90%” în reducerea numărului cazurilor simptomatice de covd-19, potrivit stiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.3 ° C
16.6 °
13.9 °
50 %
4kmh
0 %
vin
15 °
sâm
14 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii