Parchetul Tribunalului București și mai multe instanțe din țară și-au suspendat activitatea

Parchetul Tribunalului București și mai multe instanțe din țară și-au suspendat activitatea

Parchetul Tribunalului București și mai multe instanțe din țară și-au suspendat activitatea. Procurorii sunt nemulțumiți de modificarea reglementărilor în privința pensiilor de serviciu.

Contextul este că acel proiect de lege în dezbatere publică, care ar trebui să intre în vigoare pe data de 1 octombrie,  prin care magistrații, fie că vorbim de procurori sau judecători, ar trebui să iasă la pensie la vârsta standard de 65 de ani, iar pensia ar fi drastic diminuată, maximum 70% din veniturile nete, în ultimele 60 de luni.

Potrivit unui comunicat de presă al PTB, protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către iniţiatori.

„La data de 26 august s-a întrunit Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), aceasta fiind convocată de Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei”, se arată în comunicatul PTB.

Deoarece acest act normativ „nu rezolvă niciuna dintre inechităţile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public”, procurorii au decis suspendarea activităţii din cadrul secţiilor judiciare referitoare la participarea la judecarea cauzelor şi formularea concluziilor, cu excepţia concluziilor privind măsurile preventive şi concluziilor în dosarele civile având ca obiect emiterea ordinelor de protecţie, suspendarea activităţii de soluţionare a plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, suspendarea activităţii de soluţionare a cererilor formulate de părţi sau de alte instituţii, suspendarea oricăror alte activităţi conexe activităţii de urmărire penală, inclusiv a soluţionării cererilor de prelungire a dreptului de circulaţie, şi suspendarea activităţii cu publicul şi de primire în audienţă.

Procurorii susţin că proiectul de lege este „în contradicţie vădită” cu obiectivele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025 şi este elaborat „în lipsa unei fundamentări reale şi a unor studii de impact”.

„Din proiectul de lege lipseşte o etapizare reală şi măsuri tranzitorii adecvate. Instabilitatea legislativă şi măsurile propuse nu sunt, nici pe departe, apte să conducă la rămânerea în sistem a magistraţilor. În acord cu dispoziţiile obligatorii ale Curţii de Justiţie a UE, s-a apreciat că pensia magistratului nu trebuie să fie contributivă, ci trebuie să aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu în plată al magistratului”, a afirmat sursa citată.

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul PTB a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraţilor. „În lumina reformei recente prin Legea nr. 282/2023 – care a introdus plafonarea pensiilor, clarificarea bazei de calcul şi calendarul de creştere a vârstei de pensionare – nu se impune nicio nouă intervenţie legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate”, precizează PTB.

Măsurile privind pensiile magistraţilor sunt cuprinse în Pachetul 2 de măsuri pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, iar în acest context Senatul a respins recent o propunere legislativă în acest sens, a declarat marţi preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.8 ° C
22.2 °
21 °
35 %
0.5kmh
0 %
mar
21 °
mie
31 °
J
32 °
vin
34 °
S
36 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii