Programul usturoiul-un succes pentru România

Programul usturoiul-un succes pentru România

România cultivă mai mult usturoi și chiar exportă. De la debutul programului de stat pentru sprijinirea culturii, importurile au scăzut cu o mie de tone, iar exporturile au urcat de aproximativ 13 ori.

Și numărul fermierilor înscriși pentru ajutorul de 3000 de euro la hectar a crescut.

Biagio Scrofani, un italian stabilit în România și înscris în programul de ajutor oferit de stat, se pregătește să recolteze 4 tone de usturoi. Vrea să îl vândă în piețele din județul Iași cu aproximativ 8 lei kilogramul. Speră să și exporte, dar pentru asta trebuie să producă o cantitate mai mare și să poată livra marfă constant, tot anul, după cum relatează stirileprotv.ro.

Când a debutat programul usturoiul, în 2019, România importa peste 4.700 de tone de usturoi și exporta doar câteva zeci. Anul trecut însă importurile au scăzut cu aproximativ 1.000 de tone, iar exporturile au ajuns la 440 de tone. Usturoiul adus în țară anul trecut a costat 8,4 milioane de euro, față de 9,1 milioane în 2019. Iar valoarea celui vândut în străinătate a urcat de la 46.000 de euro în 2019, la 810.000 de euro.

Se întâmplă asta pentru că numărul fermierilor interesați de program a crescut, la fel și suprafețele cultivate. Dacă anul trecut aveam 1.100 de hectare cu usturoi, acum ne apropiem de 1800.

Noi, dacă avem o suprafață cultivată mai mare, automat, producătorii își pot desface marfa și în extern”, a explicat un consilier al Direcției Județene Agricola Iași.

Dar cu toate că suprafețele cultivate sunt mai mari, usturoiul din import rămâne majoritar pe tarabe și în magazine.

Vine multă marfă din exterior, cumpărătorul mizează pe preț mic, aspectul mult mai mare”, spune un producător.

Țările din care importăm usturoi sunt Olanda, Cehia. Interesant este faptul că olandezii sunt cei mai mari importatori din China, care este producătorul cel mai mare, la nivel mondial. Și noi, la rândul nostru, importăm, la a doua mână, din Olanda”, a spus directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Iași.

Un român consumă anual 2,2 kilograme de usturoi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12 ° C
12.7 °
11 °
72 %
4.1kmh
0 %
mie
21 °
joi
14 °
vin
21 °
sâm
23 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii