România ar putea încheia anul 2025 cu un nou record de temperatură

România ar putea încheia anul 2025 cu un nou record de temperatură

Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu spune că datele colectate până la finalul lunii noiembrie arată că țara se află pe un trend similar cu cel al anilor 2024, 2023, 2019 și 2020 – deja catalogați drept cei mai călduroși din istoria măsurătorilor.

„Anul 2025 ar putea fi cel mai călduros an din istorie, având în vedere deja temperaturile înregistrate de la începutul anului şi până în prezent şi iată luna noiembrie cu 1,54 grade Celsius peste perioada preindustrială, depăşind astfel limita ţintei acordului de la Paris de 1,5 grade Celsius.

Acest lucru nu face decât să confirme tendinţa creşterii temperaturii medii anuale a aerului înregistrate în ultimii ani, semn că şi la nivel mondial ultimii cel puţin 10 ani devin din ce în ce mai călduroşi şi fiecare an doboară recordurile înregistrate în anii anteriori”, a declarat, marţi, la Digi 24, Elena Mateescu, conform news.ro.

Directorul general ANM precizează că estimările actualizate chiar marţi dimineaţă arată o probabilitate ridicată ca până la finalul lunii decembrie să se înregistreze  temperaturi în medie mai ridicate decât în mod obişnuit, „semn că luna decembrie este posibil să înregistreze încă un record şi o probabilitate pentru un deficit de precipitaţii”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
6.6 ° C
7.2 °
6 °
82 %
2.7kmh
75 %
mar
6 °
mie
11 °
J
11 °
vin
10 °
S
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii