România organizează la Washington o săptămână dedicată celebrării Parteneriatului Strategic cu SUA

România organizează la Washington o săptămână dedicată celebrării Parteneriatului Strategic cu SUA

Pentru a marca aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, Ambasada României la Washington va organiza, în perioada 7-13 iulie 2023, o serie de evenimente de diplomație culturală, parte a unui program mai amplu desfășurat anul acesta sub sloganul: “România – SUA: Un parteneriat pentru viitor – Celebrăm talentul românesc”.

Astfel, în perioada 7-9 iulie, are loc ediția a doua a celui mai mare festival românesc din Statele Unite, intitulat “Romanian Weekend at The Wharf”. Timp de trei zile, publicul american și membrii comunității româno-americane se vor putea bucura de spectacole de dans popular și concerte live, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, ateliere interactive, lecturi publice, prezentări turistice, expoziții și degustări culinare și oenologice, organizate într-o zonă foarte populară pentru petrecerea timpului liber, situată pe malul râului Potomac, nu departe de Capitoliu.

Luni, 10 iulie, are loc, la National Press Club din capitala americană, o seară de celebrare a personalităților americane care au inițiat și sprijinit, de-a lungul istoriei sale de peste un sfert de secol, Parteneriatul Strategic.

A doua zi, marți, va avea loc o seară dedicată palierelor Parteneriatului Strategic economic, de afaceri, tehnologie și inovație.

Iar la 12 iulie, miercuri, va avea loc, în Congresul Statelor Unite, un eveniment de celebrare a Parteneriatului Strategic, ca ancoră de stabilitate și prosperitate în regiunea Mării Negre.

Printre invitații care vor lua parte la aceste evenimente se numără reprezentanți ai Administrației SUA, ai membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților, oficiali americani din mediile politic, economic, apărare, energie, educație.

Ultima zi a săptămânii aniversării Parteneriatului de evenimente este joi, 13 iulie 2023, când va avea loc o recepție, cu participarea membrilor aparatului legislativ din Congresul american.

Lansat la 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton la București, Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite este definit astăzi drept unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, rămânând o bornă de referință în parcursul euro-atlantic al României din ultimul sfert de secol.

Agenda de evenimente a aniversării reflectă diversitatea dimensiunilor Parteneriatului Strategic și lunga prietenie pe care România o împărtășește cu Statele Unite, continuând să dezvolte și să valorifice oportunitățile și potențialul semnificativ al relației bilaterale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.4 ° C
14.4 °
10 °
84 %
1.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
24 °
joi
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii