Social-democraţii consideră că pensiile speciale reprezintă „prioritatea unu”

Social-democraţii consideră că pensiile speciale reprezintă „prioritatea unu”

Social-democraţii consideră că pensiile speciale reprezintă „prioritatea unu”, a declarat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, subliniind că împreună cu Ministerul Justiţiei trebuie găsită „forma constituţională ca acest capitol să fie închis” în România.

„Am avut două zile de şedinţe împreună cu colegii mei, am avut un grup de lucru să ne creionăm în continuare programul de guvernare. Pe urmă am avut un Consiliu Politic Naţional, unde fiecare ministru al PSD a prezentat ce a îndeplinit din programul de guvernare asumat în coaliţie şi ce urmează în perioada următoare.
Am avut cu o prezentare şi pe domnul Jianu, ca şi partener social. Şi am stabilit cu grupurile parlamentare priorităţile pe care le avem în această sesiune şi conducerile Parlamentului, membrii în Biroul permanent şi preşedinţii de comisii.
Am detaliat priorităţile atât din punct de vedere guvernamental, legislativ, şi aici mă refer, în primul şi în primul rând, la jaloanele din PNRR. Din punctul nostru de vedere, prioritatea unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună şi cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie închis, odată pentru totdeauna, în România”, a declarat Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.5 ° C
13.3 °
9 °
79 %
4kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii