Avioanele de linie aterizează din nou pe Aeroportul Băneasa, după 12 ani

Avioanele de linie aterizează din nou pe Aeroportul Băneasa, după 12 ani

Au fost reluate cursele regulate la Aeroportul Băneasa „Aurel Vlaicu”, anunță Compania Națională de Aeroporturi București (CNAB). AeroItalia a lansat vineri, 2 iunie zborurile regulate București (Băneasa) -Roma (Fiumicino) cu patru frecvențe/săptămână. Sunt primele zboruri regulate după o întrerupere de peste un deceniu.

Aeroportul din nordul Bucureștiului a fost redeschis în august 2022, dar nu a operat până acum curse regulate, ci doar curse charter.

Primul zbor operat de Aeroitalia a avut loc pe 2 iunie 2023, pe ruta București Băneasa – Roma Fiumicino, informează CNAB.

„La Băneasa avem și posibilitatea de îmbarcare pedestru. Este în curs de aprobare o procedură specifică. De la poarta de îmbarcare pasagerii să poată merge pe jos până la avion, e o anumită poziție de parcare a avionului, iar pasagerii pierd mai puțin timp la decolare și la aterizare. Pentru un pasager care vine cu 30 de minute înainte de ora îmbarcării va mai avea posibilitatea de a face check-in și să ajungă la bordul aeronavei, ceea ce pe un aeroport mare cum este Otopeni, nu se mai poate, acolo se închide cu 40-50 de minute înainte de decolare. Suntem în discuții cu mai multe companii, atât mari cât și mai mici, care sunt interesate să opereze atât de pe Otopeni cât și de Băneasa.

Suntem în discuții cu trei companii care să vină să opereze curse regulate și charter, dar pentru curse regulate sunt 2-3 companii cu care se discută, iar discuțiile sunt avansate. Ne bucurăm că avem o companie care a înțeles oportunitatea operării de pe Băneasa și faptul că, dacă are o operare consistentă, minimum 4 curse/săptămână, tarifele sunt chiar puțin mai mici decât la Otopeni, 13,85 Euro/pasager”, spunea pe 18 mai, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al CNAB.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16 ° C
16.6 °
15 °
63 %
4.1kmh
0 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
22 °
sâm
20 °
Dum
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii