CET Grivița anunță PMB că oprește activitatea pe termen nelimitat

CET Grivița anunță PMB că oprește activitatea pe termen nelimitat

CET Grivița a anunțat Primăria Capitalei, luni, 3 iulie 2023, că își oprește activitatea pe termen nelimitat din cauza imposibilității achitării gazelor naturale. Directorul general al Termoenergetica trage un semnal de alarmă și cere identificarea unei soluții pentru funcționarea acestui CET.

CET Grivița livrează agent termic pentru mai mult de 15.000 de apartamente din zona de nord și nord-vest a Bucureștiului, în special din Sectorul 1.

Primăria Municipiului București a fost notificată că, începând cu data de 3 iulie 2023, CET Grivița își oprește activitatea de producție pe termen nelimitat din cauza datoriilor la gaze:

Deși furnizorul a dat dovadă de înțelegere în nenumărate rânduri în ceea ce privește datoriile pe care societatea noastră le-a înregistrat de-a lungul timpului, înțelegem poziția acestuia și drept urmare ne vedem nevoiți să acceptăm consecințele nerespectării obligațiilor noastre contractuale, se arată în notificarea semnată de Directorul General al CET Grivița, Radu Curcan.

În aceeași notificare trimisă Primăriei Capitalei, sunt enumerate și motivele complexe care stau la originea acestei situații:

Motivele care stau la originea acestei situații sunt complexe și sunt cauzate în principal de lipsa de acțiune a Primăriei Sectorului 1 în a întreprinde măsurile ce îi revin pentru asigurarea continuității activității societății noastre.

Printre acestea se numără:

-nesupunerea dezbaterii și votului consilierilor locali a unor proiecte de hotărâri privind asigurarea de capital de lucru și finalizarea investiției asumate chiar de Consiliul Local;

-nepunerea pe ordinea de zi a Consiliului Local a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul în curs, factori care prin cumul influențează negativ și ireparabil posibilitățile de dezvoltare, profitabilitatea și chiar existența CET Grivița.

Regretăm în același timp impactul negativ pe care îl are oprirea centrale asupra cetățenilor Municipiului București și îi asigurăm pe aceștia că vom face tot ce ne stă în putință pentru realuarea activității în condițiile în care va exista acest obiectiv și din partea autorităților locale și dacă vom mai dispune de resursele umane specializate necesare operării infrastructurii noastre tehnice.

Într-un comunicat de presă transmis luni, 3 iulie 2023, Termoenergetica anunță că funcționarea CET Grivița este deosebit de importantă pentru continuitatea serviciului public de termoficare. Este esențială găsirea unei soluții pentru funcționarea acestui CET.

CMTEB este principalul beneficiar contractual al CET Grivița, care livrează agent termic pentru mai mult de 15.000 de apartamente din nordul și nord-vestul Capitalei, în special din Sectorul 1.

Această zonă funcționează de ani buni cu surse insuficiente de producere a energiei termice, în situația în care CET Pipera a dispărut, iar distanțele de alimentare sunt considerabil de mari.

În prezent, Termoenergetica nu are restanțe la plata facturilor către CET Grivița.

„Fără a induce panica, transmitem un serios semnal de alarmă, față de disfuncționalitățile pe care nefuncționarea CET Grivița le-ar genera, în special în sezonul de iarnă, când se poate ajunge la o serie de probleme sociale grave. Cu un sistem centralizat de termoficare cu probleme majore, care oricum funcționează de ani buni cu surse insuficiente de producere a energiei termice, este imposibil de imaginat efectele închiderii activității acestui CET. În calitate de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică, identificarea unei soluții este o necesitate stringentă. De aceea inițiem și participăm activ la discuții, alături de celelalte entități, autorități locale și centrale – Primăria sectorului 1, Primăria Municipiului București – pentru asigurarea continuității serviciului de termoficare. Menționăm că ne exprimăm disponibilitatea de a prelua activitatea acestui CET, pentru că responsabilitatea impusă de asigurarea unui serviciu public diferă de principiile funcționării unei societăți comerciale, a transmis directorul general CMTEB, Claudiu Crețu.

CET Grivița se află în administrarea Primăriei Sectorului 1 și livrează energie termică bucureștenilor din cartierele Giulești, Crângași, Grivița, 1 Mai, Pajura și Bucureștii Noi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
20.5 ° C
22.7 °
18.8 °
66 %
4.6kmh
0 %
Dum
23 °
lun
22 °
mar
25 °
mie
23 °
joi
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii