„Dincolo de hârtii”. Direcția de Asistență Socială Voluntari prezintă munca „invizibilă” derulată în sprijinul persoanelor cu dizabilități

„Dincolo de hârtii”. Direcția de Asistență Socială Voluntari prezintă munca „invizibilă” derulată în sprijinul persoanelor cu dizabilități

În 2025, Direcția de Asistență Socială Voluntari (DASV) a realizat peste 1.000 de anchete sociale pentru încadrarea în grad de handicap. Acestea au vizat atât adulți, cât și copii, cu toții aflați în nevoie de sprijin, înțelegere și îndrumare. Instituția își prezintă acum nobila sarcină prin intermediul campaniei „Dincolo de hârtii”, un demers menit să evidențieze munca „invizibilă” din spatele fiecărui caz și dosar.

Despre ce presupune activitatea, ce acțiuni se întreprind și concret, cum sunt sprijinite persoanele care au nevoie de încadrare în grad de handicap și sprijinul aferent se vorbește într-un filmuleț publicat pe pagina de Facebook a DASV.

„În spatele fiecărei persoane cu dizabilități, există o poveste, iar pentru mulți oameni, noi suntem primii care îi ascultăm cu adevărat. O anchetă socială nu este o simplă formalitate, este momentul în care intrăm în casele și viețile oamenilor, pentru a înțelege realitatea lor.

De multe ori, întâlnim oameni care trec prin schimbări majore – un diagnostic nou, pierderea autonomiei, dureri, teamă și incertitudine. În aceste momente, prezența noastră trebuie să fie calmă și umană. Realizăm evaluarea completă a situației, documentăm nevoile, explicăm proceduri, clarificăm pași și oferim sprijinul de care fiecare persoană are nevoie pentru a face față unui proces greu și birocratic”, se precizează în material.

DASV face mai mult decât atât, îndrumă oamenii în pregătirea dosarelor pentru încadrarea în gradul de handicap, răspunde la întrebările lor și le oferă informațiile necesare unei cât mai bune înțelegeri a drepturilor pe care le au și a serviciilor de care pot beneficia. Cum s-ar spune, se merge până la capăt cu fapta bună și nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Munca nu se termină după încadrarea în gradul de handicap. DASV asigură plata indemnizațiilor, angajarea asistenților personali, plata legitimațiilor de transport și eliberarea permiselor speciale de parcare.

„Lunar, 550 de persoane cu handicap grav beneficiază de indemnizații, iar 137 beneficiază de asistent personal angajat de noi. Plătim 543 de abonamente de transport lunar pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora”, mai precizează DASV. „Sprijinul oferit persoanelor cu dizabilități înseamnă răbdare, profesionalism și grijă”, conchide materialul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
8.4 ° C
8.9 °
7.8 °
94 %
4.1kmh
100 %
J
12 °
vin
13 °
S
8 °
D
8 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii