Explozia din Rahova. Supraviețuitori afectați, mutați la hotel, pe banii Primăriei Capitalei

Explozia din Rahova. Supraviețuitori afectați, mutați la hotel, pe banii Primăriei Capitalei

Primăria Capitalei îi mută la hoteluri pe cei ale căror locuințe au fost afectate de explozie, a anunțat instituția. „Până în acest moment, au fost identificate 9 hoteluri în care Primăria Capitalei acoperă integral costurile de cazare pentru persoanele afectate. Un număr de 32 de persoane sunt acum transportate la cazare. PMB continuă demersurile pentru identificarea altor spații, astfel încât toate familiile afectate să beneficieze de sprijinul necesar.

Persoanele care apelează numărul 021.9524 sunt îndrumate și transportate de echipele Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) către unitățile de cazare disponibile și primesc sprijin pentru toate nevoile urgente.

Echipele Primăriei Municipiului București și ale DGASMB, împreună cu instituțiile partenere, sunt în teren și oferă sprijin logistic și umanitar persoanelor afectate”, a mai anunțat instituția.

Pentru sprijin imediat, PMB a pus la dispoziția celor afectați numărul de telefon 021.9524, la care pot suna pentru a fi îndrumați către spațiile de cazare disponibile.

Municipalitatea a inițiat și acțiuni de donații din partea cetățenilor, care pot contribui cu bani sau ajutoare (haine, pături, obiecte utile), pentru sinistrați. Donațiile sunt gestionate de Fundația World Vision România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB). Contul în care se pot face donații este RO24CITI0000000825024433.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
15.9 ° C
16.1 °
15.1 °
65 %
2.1kmh
0 %
vin
15 °
S
17 °
D
15 °
lun
14 °
mar
17 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii