Gabriela Firea: „Primarul general nu a autorizat extinderea unui spital, chiar dacă a fost amendat pentru asta”

Gabriela Firea: „Primarul general nu a autorizat extinderea unui spital, chiar dacă a fost amendat pentru asta”

„Blocajul investițiilor din Capitală afectează grav economia, dar și bucureștenii. Cea mai bună dovadă este faptul ca primarul general nu a autorizat extinderea unui spital, chiar dacă a fost amendat pentru asta. Antreprenorii și cetățenii au ajuns să-și caute dreptate în instanțe de judecată”, notează senatorul PSD Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.   

Am discutat acest subiect la ședința organizației PSD București. Împreună cu prefectul Capitalei, parlamentarii, consilierii generali social democrați și liderii organizațiilor de sector din București, am stabilit pașii pe care trebuie să-i facem pentru debloca Bucureștiul.

Ideea vehiculată de cei care îl sprijină pe actualul primar, că blocarea sectorului construcțiilor în Capitală nu influențează economia este o manipulare. Efectele nu se simt imediat, ci în viitor și înseamnă alte probleme peste cele deja existente în oraș.

Decizia de a bloca investițiile din Capitală este de neînțeles pentru că în multe cazuri este în pericol finanțarea europeană. Modernizarea Institutului Clinic Fundeni sau a Institutului „Prof. dr. C.C. Iliescu”, în proiecte de peste 300 milioane de euro, este doar un exemplu de investiție în pericol. Iar aici nu mai vorbim de rechini imobiliari închipuiți, ci de proiecte pentru oamenii aflați în suferință.

Toate aceste lucruri merită spuse și discutate public, pentru ca cetățenii să poată înțelege campania de manipulare prin care primarul <salvează Bucureștiul>”, conchide Gabriela Firea

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.8 ° C
14.4 °
10 °
76 %
4.5kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii