Programul Școala de Vară revine la Opera Comică pentru Copii din București

Programul Școala de Vară are loc și anul acesta la Opera Comică pentru Copii. Activitatile se desfășoară în perioada 29 iunie- 24 iulie, fiind structurat în două serii : 29 iunie – 10 iulie și 13-24 iulie.

Fiecare zi este organizată activități variate, care abordează mai multe arii de interes, iar taxa de participare acoperă toate cursurile și activitățile, inclusiv hrană (mic-dejun, prânz, gustare), apă, rechizite/consumabile, asistență medicală. Micul dejun, prânzul și o gustare sunt incluse în taxa de participare, iar activitățile sunt personalizate pentru a se adapta diferitelor grupe de vârstă. Orice gustări aduse la pachet trebuie să fie neperisabile și nu pot fi împărțite între participanți.

Cursurile Școlii de Vară OCC se desfășoară la sediul Operei Comice pentru Copii în două serii:

  • Seria 1: 29 iunie – 10 iulie
  • Seria a 2 a: 13-24 iulie 2026

Programul de activități este: luni – vineri, 08:30 – 16:30. Programul de predare/preluare este: 08:00 – 08:30, respectiv 16:30 – 17:00. Prețul este de 1500 lei/copil/serie (2 săptămâni).

Activitățile pentru copii de la Opera Comică 

  • Jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (jocuri sociale, muzicale, jocuri de comunicare);
  • Dans – mișcare scenică;
  • Audiții muzicale explicate;
  • Vizionări de spectacole cu explicații;
  • Întâlnire cu artiști;
  • Ateliere cu instrumentele unei orchestre;
  • Activități în aer liber (Aventura Parc și atracțiile din Curtea OCC)
  • Ateliere de creație.

Proiectul „Școala de Vară OCC 2026” se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 12 ani.

Accesul în locația Școala de Vară OCC 2026 se face numai după triajul epidemiologic.

Reguli pentru utilizarea parcului

  • Tiroliana Mică – maximum 1,20 m înălțime;
  • Perete de Escaladă – minimum 3 ani ;
  • Traseu Mic – minimum 3 ani, maximum 1,20 m înălțime;
  • Traseu Mare – minimum 7 ani, minimum 1,20 m înălțime.

Articole similare

Ultimele Articole