Societatea EcoVol Ilfov anunță că a prioritizat, în cadrul activităților de deszăpezire, grădinițele și școlile din Voluntari. „Mâine începe școala, iar pentru ca elevii și cadrele didactice să revină în siguranță după vacanță, echipele noastre au intervenit pentru deszăpezirea unităților de învățământ din oraș. Au fost curățate căile de acces, trotuarele din jurul școlilor, intrările principale, dar și zonele intens circulate din apropiere și aleile pietonale”, a anunțat societatea. „Am prioritizat aceste acțiuni pentru a asigura un acces facil în unitățile de învățământ, astfel încât reluarea cursurilor să se desfășoare în condiții cât mai bune și în siguranță pentru toți”, a mai precizat EcoVol.
Societatea a punctat și faptul că ninsorile abundente din ultimele zile au întins la maxim resursele companiei, care s-a străduit să facă față. S-a lucrat însă la flux continuu, iar acest lucru s-a văzut. „În ultimele zile, ne-am confruntat cu ninsori abundente într-un interval foarte scurt de timp. Cantitatea mare de zăpadă căzută într-un timp record a pus presiune pe infrastructură și pe echipele de intervenție. În tot acest timp, colegii noștri au lucrat continuu pentru a menține drumurile și zonele pietonale practicabile”, a precizat EcoVol.
