Sens unic pe Calea Floreasca și strada Radu Beller, de astăzi

Sens unic pe Calea Floreasca și strada Radu Beller, de astăzi

Pentru a fluidiza traficul din zona Floreasca – Dorobanți, municipalitatea a luat măsura de a institui sensuri unice pe două artere importante: Calea Floreasca și strada Radu Beller. De astăzi, șoferii bucureșteni trebuie să își adapteze traseul, sau să lase aplicațiile mobile să le optimizeze ruta.

Măsura a fost anunțată cu ceva vreme în urmă, pentru a nu fi o surpriză prea mare, însă de astăzi, ea devine regulă. Astfel, din această dimineață nu se mai poate ajunge pe Calea Floreasca spre bulevardul Ștefan cel Mare. Acolo, sensul va fi dinspre bulevard către cartierul Floreasca. Doar o bandă va funcționa pe direcția veche, dar ea va fi dedicată exclusiv transportului în comun, iar autoturismele vor trebui să apeleze la o rută ocolitoare. Pentru bicicliști – veste bună, vor avea o bandă specifică la dispoziție.

Calea Floreasca va avea astfel două benzi, pe care vor circula atât maşini cât şi autobuze, o bandă pentru transportul în comun pe sensul opus, una pentru biciclete, iar o altă bandă a fost transformată în parcare. Cei care vor să circule în sens opus, vor putea face asta pe strada Radu Beller. Această arteră este, tot de astăzi, cu sens unic, până la bulevardul Mircea Eliade.

Planul de sistematizare a traficului va continua, anunță municipalitatea, cu înființarea, în viitorul apropiat, de benzi unice destinate transportului în comun, pe bulevarde precum Regele Mihai, Kiseleff și Aviatorilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
12.8 ° C
13.3 °
12 °
60 %
4.1kmh
0 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
24 °
mar
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii