Tribunalul București: Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv

Tribunalul București: Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis joi ca patronii staţiei GPL din Crevdia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, potrivit Agerpres.

În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că ”inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.

Potrivit procurorilor, faptele menţionate au avut următoarele consecinţe: decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56, şase case distruse total, 83 de case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.

”Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane”, arată sursa citată.

Până în acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii exploziilor de la staţia GPL din Crevedia. Dintre aceştia, 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.4 ° C
19.1 °
17.2 °
47 %
4.1kmh
0 %
mar
17 °
mie
17 °
joi
19 °
vin
17 °
sâm
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii