În perioada 14–20 septembrie 2026, are loc Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB) – cea de-a XVI-a ediție, un proiect îndrăgit care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului.
Organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române, festivalul propune în acest an tema „Slow Gun Poetry / Poezie cu bătaie lungă”, inspirată de reflecția poetului Cezar Ivănescu asupra puterii unui simplu semn pe o foaie de hârtie. Tema pornește de la ideea că, dintr-un cuvânt, se pot naște idei, conștiințe și chiar revoluții, iar adevărata forță a lumii nu stă în forță, ci în sens.
Astfel, timp de șapte zile, Bucureștiul va deveni un spațiu al întâlnirii dintre culturi și generații. Peste 50 de evenimente sunt reunite în programul festivalului: lecturi publice, dezbateri, conferințe, expoziții, concerte, performance-uri, recitaluri și evenimente de evocare. La ediția din acest an participă invitați din Republica Armenia, Austria, Republica Cehă, Cipru, China, Croația, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Republica Moldova, Peru, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia și Turcia, alături de numeroși poeți și artiști români.
Festivalul își păstrează, astfel, vocația de platformă internațională pentru poezia contemporană și de spațiu în care literatura română poate dialoga direct cu scenele poetice din întreaga lume. De-a lungul existenței sale, FIPB a reunit poeți consacrați și autori aflați la început de drum, contribuind la dialogul dintre generații și culturi literare. La ediția precedentă au participat peste 200 de poeți din 30 de țări, alături de editori, traducători, artiști plastici sau muzicieni.
Deschiderea oficială, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Festivalul va fi deschis oficial luni, 14 septembrie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Ceremonia de deschidere va reuni reprezentanți ai instituțiilor culturale și diplomatice partenere, precum și ambasadori și reprezentanți ai unor institute culturale din țările participante. Seara de deschidere va continua cu un concert susținut de Ansamblul cameral ARCO, lecturi publice ale unor poeți români și internaționali și o lectură-performance susținută de Aleš Šteger, acompaniat la acordeon de Tori Jure.
Programul FIPB 2026 depășește granițele literaturii și propune publicului o experiență culturală amplă. Printre evenimentele ediției se numără expoziția-instalație interactivă „POELANDA – parc de poezie și co-creație”, vernisaje dedicate unor artiști precum Ioan Nemțoi, Mircia Dumitrescu și Alina Roșca, expoziția dedicată Cellei Delavrancea, seri de performance și întâlniri dedicate poeziei franceze și spaniole.
O componentă importantă a ediției este dedicată memoriei și recuperării unor mari poeți români. Programul include evenimente de evocare dedicate lui Cezar Ivănescu, Emil Botta, Constanța Buzea, Angela Marinescu, Marin Sorescu și Magda Isanos, organizate în parteneriat cu Teatrul Național București. Totodată, ediția din acest an marchează 130 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara, fondator al mișcării Dada, printr-un atelier dedicat copiilor și adulților, în care poezia se întâlnește cu arta vizuală și caligrama.
Poezia pentru toate generațiile
FIPB 2026 își propune să aducă poezia cât mai aproape de public, inclusiv prin programe dedicate copiilor și adolescenților. Ateliere de benzi desenate, activități de creație, jocuri literare și proiecte precum „Apolodor în Țara Poeților”, „Jucăria de vorbe” sau Cum poate deveni o poezie o poveste în benzi desenate?, extind festivalul în afara spațiilor culturale tradiționale și invită publicul să devină participant activ.
Anvergura festivalului este susținută de o rețea extinsă de parteneri internaționali și autohtoni, printre care se numără: Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Chinez, Institutul Francez, Centrul Cultural Ceh, Centrul Cultural Yunus Emre, deGalben – Hub Cultural &Spații Creative, Galeria Kog 7, alături de ambasadele Chinei, Greciei, Sloveniei, Lituaniei, Tunisiei, Peru, Portugaliei și Croației.
Programul complet, pe zile și locații, poate fi consultat pe platforma oficială fipb.ro. Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit, în limita locurilor disponibile.
