Accesul în expoziţia permanentă de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) se face în grupuri organizate, cu intrare la fiecare 90 de minute, de miercuri până duminică, potrivit reprezentanților muzeului.
„În atenţia vizitatorilor Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Începând cu 22 iulie 2026, programul de vizitare a expoziţiei permanente se modifică. Accesul în expoziţia permanentă se va face, de miercuri până duminică, în grupuri organizate, cu intrare la fiecare 90 de minute, astfel: 10:00, 11:30, 13:00, 14:30 şi 16:00. Fiecare grup va fi însoţit de personalul de supraveghere pe întreaga durată a circuitului de vizitare”, au anunţat reprezentanţii MNŢR recent, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
Muzeul Țăranului Român mai precizează că biletele de acces sunt valabile doar în ziua emiterii lor. Potrivit instituției, măsura a fost luată pentru protejarea patrimoniului muzeal, în condițiile în care expoziția permanentă include numeroase bunuri culturale clasate în categoria Tezaur. Reprezentanții muzeului precizează că asigurarea conservării și securității acestor obiecte reprezintă o prioritate.
Astfel, în zilele impare va fi deschis parterul muzeului, unde poate fi vizitată expoziția „Legea creștinească”, iar în zilele pare va fi deschis etajul, unde se află expoziția „Rânduiala vieții”. Tichetul de intrare își păstrează valabilitatea pentru întreaga expoziție permanentă. Vizitatorii care au achiziționat un bilet și au vizitat unul dintre cele două niveluri pot reveni, cu același bilet, într-o zi corespunzătoare deschiderii celuilalt nivel, pentru a vedea și cea de-a doua parte a expoziției.
