Cum arată biroul viitorului

Cum arată biroul viitorului

Birourile au devenit o parte importantă a jobului, în contextul Covid-19. Peste 57% dintre salariați vor evalua mai atent acest criteriu în viitor, când se vor afla în situația de a-și căuta un nou loc de muncă, potrivit sondajului Genesis Property. 

Dacă proximitatea biroului față de casă rămâne un factor important pentru majoritatea angajaților (65%), anul pandemic a crescut importanța măsurilor sanitare luate în clădire (51% dintre respondenți) și a modului de organizare a spațiului, cu accent mai mare pe birouri delimitate care facilitează distanțarea (49,3% dintre respondenți). În același timp, 41% spun că vor evalua atent, de-acum înainte, și tehnologiile adoptate în spațiul de birouri pentru mai multă siguranță privind sănătatea lor și a colegilor.

În perspectivă, pe lângă măsurile pentru sănătate pe care peste 60% dintre respondenții la sondajul Genesis Property le văd necesare în clădirile de birouri astăzi și în viitor, mulți angajați consideră că este loc și pentru alte schimbări. Spre exemplu, 52% cred că, în viitor, birourile ar trebui să ofere angajaților o experiență integrată de muncă, stil de viață, divertisment și socializare.

Oamenii simt tot mai mult nevoia să interacționeze cu colegii

Alți 45% consideră că situația actuală reprezintă o oportunitate pentru integrarea de tehnologii bazate pe inteligența artificială, care pot elimina activități repetitive și de rutină, redefinind modul în care vor lucra în viitor. Nu în ultimul rând, 40% își doresc ca, pe viitor, să aibă oportunitatea să lucreze în spații care le ofere un mediu mai bun pentru a-și manifesta și creativitatea.

„Oamenii simt tot mai mult nevoia să interacționeze cu colegii și vor să facă acest lucru într-un mediu mai sigur pentru sănătate, care le pune în valoare abilitățile și creativitatea. Prin urmare, anul care tocmai s-a încheiat nu este doar anul pandemiei, ci și anul care a declanșat schimbarea privind viața la birou și modul în care vor fi gândite birourile de-aici înainte”, spune Darren Allen, director de dezvoltare în cadrul Genesis Property.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20.7 ° C
21.2 °
20 °
44 %
9.3kmh
0 %
vin
23 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii