Marcel Ciolacu, despre situația din agricultură și nevoia de a cumpăra produse românești

Marcel Ciolacu, despre situația din agricultură și nevoia de a cumpăra produse românești

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a îndemnat populația să cumpere „cu prioritate produse românești” și spune că „numai așa noi, românii, ne putem ajuta noi pe noi”.

„A reușit o performanță domnul ministru Daea, într-un timp scurt, și e pentru prima oară când subvenția de la jumătatea lui octombrie nu se mai dă avans 50%, se va da avans 70%, ținând cont de faptul că a fost secetă, e mi se pare că vreo 1,3 miliarde de euro. Știți foarte bine că a fost o prioritate și a PSD, și a coaliției, fiindcă aici am avut un numitor comun împreună cu primul-ministru, industria alimentară, și am venit cu plafonarea prețului la energie. Am venit cu 3.000 de lei, la fel ca și în construcții, în agricultură”, a continuat el.
„Avem și inflație din cauza scumpirilor la produsele alimentare și o spun fără nicio reținere, să fim cât se poate de corecție, încet-încet, nu numai în România, dar în întreaga Europă, și m-am uitat cu domnul ministru al Finanțelor și pe cifrele din țări cu economii mult mai consolidate, cum este, de exemplu, Germania, care este un motor economic al Europei, consumul încet-încet începe să scadă și trebuie să fim foarte corecți cu noi toți. Dacă nu ne implicăm și nu cumpărăm cu prioritate produse românești, și anul acesta, mai ales că acum începem să intrăm în perioada de sărbători de iarnă, dar și anul viitor, numai așa noi, românii, ne putem ajuta noi pe noi”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.5 ° C
13.3 °
9 °
79 %
4kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii