Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis UE propuneri pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale din marile rețele de retail

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a transmis comisarului european pentru Agricultură și Alimentație, precum și miniștrilor de resort din statele membre ale Uniunii Europene, o serie de propuneri pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale din marile rețele de retail.

Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, a cerut Comisiei Europene într-un set de patru măsuri limitarea mărcilor proprii la maximum 20% din volumul total de produse comercializate de retaileri, pentru a oferi producătorilor șanse reale de valorificare a produselor. De asemenea, ministrul solicită stabilirea unui adaos comercial unitar sau similar pentru aceeași gamă de produse, în condițiile în care, în prezent, acesta poate varia între 20% și 150% pentru produse din aceeași categorie.

Solicitarea privind reducerea mărcilor proprii la maximum 20% apare și într-un proiect de lege, pe care parlamentarii AUR l-au depus la Senat, în septembrie anul trecut.

Cele patru puncte esențiale pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale, transmise de ministrul Agriculturii sunt menite, potrivit unei postări a acestuia pe Facebook, eliminării practicilor comerciale neloiale:

1.⁠ ⁠Marca proprie nu trebuie să mai depășească 20% din volumul realizat de către magazinele de retail la nivelul Uniunii Europene, pentru a da o șansă reală producătorilor autentici să își valorifice produsele.

2.⁠ ⁠Adaos comercial asemănător sau identic pe aceeași gamă de produs, pentru a elimina practica neloială a unui adaos comercial care variază între 20% și 150% pentru aceeași categorie de produse.

3.⁠ ⁠Eliminarea refacturării remizelor și rabatului, pentru a stopa practica de refacturare de aproape 25% din valoarea produselor, de care unele magazine abuzează.

4.⁠ ⁠Reglementarea clară a condițiilor de aplicare a discount-ului, pentru că în practică, de multe ori, discount-ul duce la vânzarea sub costul de producție al produselor.

Aceste măsuri trebuie introduse în modificarea Directivei 2019/633 privind practicile comerciale neloiale!

Doar așa putem echilibra piața, iar producătorii și fermierii să aibă acces facil cu produse la rafturile marilor rețele comerciale.

Articole similare

Ultimele Articole