România se confruntă în continuare cu una dintre cele mai grave probleme fiscale din Uniunea Europeană: un deficit major în colectarea TVA, care ajunge la 30% — de patru ori peste media la nivel european. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Banca Națională a României, avertizează că această situație nu reprezintă doar o slăbiciune administrativă, ci este consecința unui „sistem corupt până în măduva oaselor”.
În timp ce statele din regiune reușesc să încaseze peste 90% din TVA, în România deficitul ajunge la 30%, a subliniat economistul Eugen Rădulescu. El a afirmat că ANAF nu identifică problemele reale din interiorul sistemului, deoarece „caută oriunde”, dar nu acolo unde ar trebui. Consilierul din cadrul Banca Națională a României a adăugat că, dacă ANAF și-ar îndeplini atribuțiile în mod eficient, cetățenii nu ar mai fi nevoiți să suporte măsuri de austeritate și să „strângă cureaua”.
„Avem în momentul de față un deficit de încasare a taxei de valoare adăugată TVA care este de 30% media Uniunii Europene de 7%, Bulgaria e pe acolo, Ungaria, mai jos. Deci țările vecine noastre cu noi reușesc să încaseze TVA. Noi nu. Aici este o problemă foarte serioasă. Noi dacă nu încasăm TVA în sistemul modul acesta, asta înseamnă că avem un sistem corupt până în măduva oaselor.„, a precizat consilierul guvernatorului BNR la Antena 3 CNN.
Întrebat unde consideră că este corupția, economistul a spus că în sistem.
„ANAF nu reușește să o găsească. ANAF caută oriunde, numai acolo unde nu este. În momentul în care avem restituiri de TVA pentru întreprinderi care nu există și care nici nu au plătit vreodată…Eu cred că administrația publică și-ar face treaba mult mai bine decât o face acum nu numai că nu va fi voie nevoie de ca cetățenii să strângă cureaua, vom putea chiar să avem o relaxare, atât în privința unor eventuale înghețări ale unor venituri, cât și în privința creșterii economiei.„, a adăugat Eugen Rădulescu.
Cota standard de TVA a fost majorată de Guvernul Bolojan, începând din august 2025, de la 19% la 21%. De asemenea, a fost introdusă o cotă redusă unică de 11% (în locul celor de 5% și 9%), aplicabilă pentru alimente, medicamente, HoReCa, energie termică și lemn de foc.

