Cea de-a doua ediție a emisiunii „Dialoguri Spirituale”, la Metropola TV. O ediție dedicată creierul uman și viitorul neuroștiințelor

Weekend-ul acesta aduce telespectatorilor Metropola TV cea de-a doua ediție a emisiunii „Dialoguri Spirituale”: o ediție dedicată unuia dintre cele mai fascinante subiecte ale medicinei moderne: creierul uman și viitorul neuroștiințelor.

De la implanturi cerebrale și conexiuni între creier și computer, până la inteligența artificială care începe să transforme modul în care sunt puse și tratate diagnosticele neurologice, medicina intră într-o etapă în care granița dintre tehnologie și biologie devine tot mai subtilă.

Punctul de plecare al acestei ediții este lansarea celui mai recent tratat de neuroștiințe clinice din România, un volum care reunește contribuțiile a nouăsprezece specialiști importanți din domeniu.

Principalii invitați ai lui George Grigoriu – profesorul Alexandru Ciurea și medicul neurochirurg Corneliu Toader – vor vorbi despre progresele neurologiei, dar și despre provocările pe care aceste transformări le aduc în relația dintre medic și pacient. Pentru că, dincolo de tehnologie și algoritmi, rămâne o întrebare esențială: poate fi înlocuită empatia umană de o mașină?

În același timp, dialogul deschide și o perspectivă mai profundă asupra relației dintre știință, conștiință și credință – despre toate acestea sâmbătă de la 20:00 și, în reluare, duminică de la ora 11:00, la Dialoguri Spirituale cu George Grigoriu.

Articole similare

Ultimele Articole