declarații Victor Negrescu

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: Banii din PNRR nu sunt pierduți

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a vorbit despre efectele deciziei Curții Constituționale privind pensiile speciale asupra fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Victor Negrescu susține că mecanismul european permite ajustări și corecturi chiar și după depășirea unor termene inițiale, deoarece programul de...

De ce trebuie să devină aderarea la euro noul proiect de țară al României

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a transmis duminică un mesaj pe Facebook despre viitorul economic al României. Acesta a afirmat că aderarea la zona euro trebuie asumată ca un veritabil proiect de țară.   Victor Negrescu spune că aderarea la zona euro trebuie asumată politic, instituțional și public....

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: Cea mai mare realizare a României în Uniunea Europeană este faptul că a transformat apartenența într-un motor de dezvoltare

Cea mai mare realizare a României în Uniunea Europeană este faptul că a transformat apartenența într-un motor de dezvoltare, iar progresul țării din ultimii ani indică și o maturitate democratică, spune vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. De altfel, vicepreședintele Parlamentului European este de părere că...

Europarlamentarul Victor Negrescu: „Aș zice că trebuie să fim mai prudenți în declarații și să ne concentrăm pe ce avem de făcut, mai exact...

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a anunțat că bucăți din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii, cele două șosele de mare viteză care vor lega Moldova de restul țării, au pierdut finanțarea din PNRR. Victor Negrescu (PSD), vicepreședinte al Parlamentului European, a...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
7.6 ° C
8.3 °
6 °
87 %
3.1kmh
65 %
J
14 °
vin
13 °
S
10 °
D
11 °
lun
5 °

Opinii